Updated on iulie 4, 2019O femeie, un tânăr și un motociclist au ajuns joi la spital după ce au fost implicați în două accidente separate.
„Conducătorul auto în vârstă de 57 ani, a condus un autoturism pe str. E. Ionesco spre Calea Turzii, unde la o trecere pentru pietoni, semnalizată, surprinde și accidentează o femeie de 58 ani, pieton aflat în traversare regulamentară de la dreapta spre stanga privind directia de deplasare a autoturismului”, precizează IPJ Cluj, potrivit Ziua de Cluj.
Un pieton a fost accidentat grav de un motociclist, joi dimineața, la ora 08:20 pe strada G. Eremia Grigorescu din Cluj-Napoca.
„Motociclistul, de 21 ani, din Zalău, în timp ce conducea un motociclu pe str. Eremia Grigorescu, dinspre zona centrală spre str. Donath, surprinde și accidentează un tânăr de 17 ani, din mun. Cluj-Napoca, pieton angajat neregulamentar în traversarea străzii de la dreapta spre stânga privind direcția de mers a motociclistului. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a pietonului și ușoară a motociclistului”, transmite IPJ Cluj.
Cei doi au fost transportati la spital.

