Cluj. De ce ține lumea cu Emil Boc? La Brașov primarul vrea să distrugă Parcul Central pentru a construi o parcare gigant, la Constanța a dispărut jumătate din parcuri, iar la București … stăpâni sunt țânțarii

Updated on iulie 4, 2019 Foarte multă lume se întreabă de ce este Emil Boc așa de popular în Cluj dar și în țară. Anunțul că va construi 10 parcuri, pe 100 de hectare cu 100 de milioane de euro a înnebunit România.

De exemplu, la Brașov, este o ceartă serioasă după ce primarul George Scripcaru a anunțat că dorește să construiască o parcare gigant de 3,000 de locuri exact sub Parcul Central. Astfel Parcul va dispărea, așa cum s-a întâmplat și la Craiova.

Nelu Corbu, Brașov: „Din nou Cluj…
Zona IUS trebuia cumparata de catre primarie si transformata in noul centru administrativ cu o cladire futurista care sa rupa aplauze, asa cum am mai postat si acum doua saptamani. De ce zona IUS, pentru ca este singurul teren de mari dimensiuni degrevat de constructii in plin centru orasului pretabil pentru asa ceva.

Cluj. De ce ține lumea cu Emil Boc? La Brașov primarul vrea să distrugă Parcul Central pentru a construi o parcare gigant, la Constanța a dispărut jumătate din parcuri, iar la București ... stăpâni sunt țânțarii 1
Acolo se putea muta tot centrul administrativ al orasului si al judetului(primaria, prefectura, consiliul judetean), iar in jur, amenajat un mega parc de 20 de ha, exact ceea ce-i lipseste zonei respective si orasului in general. In felul asta presiunea locurilor de parcare din centrul istoric ar fi scazut considerabil.
Dar noi facem Kaufland si plantam lalele in giratorii, an de an… :(”

La Constanța, cel mai mare parc din oraș, Tăbăcărie, a fost redus în ultimii ani de la 59 de hectare la 47 hectare, diferența fiind înghițită de construcții, City Park Mall și alte investiții imobiliare. De asemenea, niciun alt parc din oraș nu a scăpat de defrișări. Parcul de la Casa de Cultură a fost sacrificat pe jumătate pentru construirea unei biserici, parcul de la Gară – scenariu tras la indigou. De spațiile verzi din cartiere nici nu mai poate fi vorba, iar zonele cu verdeață din stațiunea Mamaia au fost rase pur și simplu de pe fața pământului”, potrivit constantadeazi.ro

La București, Primăria Sectorului 3 a desființat locurile de joacă și terenurile de sport din Parcul Constantin Brâncuși, aflat pe bulevardul cu același nume. Parcul a fost retrocedat în urmă cu mai bine de 10 ani, anunță Hotnews.

Cluj. De ce ține lumea cu Emil Boc? La Brașov primarul vrea să distrugă Parcul Central pentru a construi o parcare gigant, la Constanța a dispărut jumătate din parcuri, iar la București ... stăpâni sunt țânțarii 2

Recent, Consiliul General al Municipiului București a aprobat Planul Urbanistic Coordonator al Sectorului 3, elaborat de Primăria Sector 3, care permite construirea unor blocuri de 10 etaje pe spațiul verde.

error: Content is protected !!