Clujul vs Timișoara. Ne-au bătut și la numărul de turiști străini. Untold, Electric Castle, Jazz in The Park, nu pot acoperi la nesfărșit încrâncenarea Primăriei de a nu permite amplasarea tăblițelor multilingve la intrarea în oraș

Updated on noiembrie 3, 2016 Clujul se poate lăuda cu cele mai tari festivaluri din România dar când vine vorba de atras turiști străini ne bate și Timișoara, viitoarea capitală culturală: 56.334 la ei, 47.000 la noi. Untold, Electric Castle, Jazz in The Park, nu pot acoperi la nesfărșit încrâncenarea Primăriei de a nu permite amplasarea tăblițelor multilingve la intrarea în oraș.

Da, foarte mulți din Cluj vor sări în sus întrebându-se ce treabă au tăblițele. Păi au. Orice turist străin se interesează dacă orașul pe care îl vizitează este xenofob sau nu. Ce părere cerdeți că își fac străinii când aud că aici nu ai voie nici să pui tăblițe multinligve la intrare în oraș?

14632939_1233038900052781_2230322454908773181_n

(foto: Olimpia Borodi)

Să luăm exemplul Timișoarei. Aici există o puternică, comunitate italiană, sârbii sunt ca la ei acasă (este a doua limbă vorbită în oraș) iar ungurii sunt bineveniți oricând. Clujul? Îi înjură non-stop pe unguri în loc să-i atragă în oraș să le ia banii cu zâmbetul pe buze: pe cazare, mâncare, muzee, atracții.

După ce capitala Banatului a suflat ardelenilor titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021, se aşteaptă ca numărul turiştilor străini să crească în Timişoara.

Deşi cifrele prezentate de Ziarul Financiar și preluate de adevarul.ro nu au legătură cu competiţia culturală (centralizarea datelor s-a făcut pentru perioada ianuarie-august 2016), Timişoara a depăşit deja Clujul la numărul vizitatorilor străini.

Judeţul Timiş a atras în primele opt luni din acest an 56.334 de turişti străini, în hotelurile, pensiunile sau vilele turistice, cu aproape 6.000 mai mulţi decât judeţul Cluj, următorul în clasament. În faţa Timişului se află Braşov (87.513 de turişti) şi Sibiu (73.981 de turişti).

Prima poziţie este însă ocupată de Bucureşti, care a avut 692.000 de turişti ce s-au cazat în unităţi turistice, arată analiza Ziarului Financiar pe baza datelor de la Statistică.

Vezi aici Video, Cluj vs Timișoara:

În Top 10 se mai regăsesc judeţele Prahova (45.696), Bihor (43.314), Constanţa (42.877) şi Mureş (37.941) şi Ilfov (37.276).

error: Content is protected !!