Clujul lovește fulgerător Oradea și Brașovul și devine Capitala Transilvaniei. Revoltă în cele două orașe!

Updated on august 31, 2016 Guvernul României a pus în dezbatere publică o nouă clasificare a orașelor. Avantaj pentru Cluj și retrogradare pentru Brașov și Oradea. Acum aceste două orașe arată cu degetul spre Cluj. „Acest proiect de lege pare croit după calapodul şi interesele judeţului Cluj!” spune deputatul UDMR Cseke Attila din Oradea.

Retrogradarea acestor două orașe înseamnă mai puțini bani pentru ele (de la bugetul național și cel european) dar mai mulți bani pentru Cluj. De aici și scandalul în cele două orașe.
14068234_829322957203451_6924590644566816960_n

La Brașov, organizația locală invocă în apărarea sa „statistica”: „Braşovul are locul său important în economia ţării, lucru dovedit şi prin datele statistice, publice de altfel” (președintele PSD Brașov, Marius Dunca). PSD acuză PNL că nu face mai mult pentru a rezolva situația.

Cei de la PNL Brașov contraatacă și spun: „Iniţiatorul acestei legi este Vasile Dâncu, cel care din anul 2000 a fost, este şi va rămâne un fidel membru PSD, considerat astăzi tehnocrat. Referitor la acest aspect braşovenii cunosc faptul că PSD nu a iubit niciodată Braşovul, acesta fiind motivul pentru care de 25 de ani este un judeţ „pedepsit” , dacă luăm în considerare lipsa autostrăzii, lipsa sprijinului pentru aeroport şi acum declasificarea ca judeţ de rang doi” (prim-vicepreședintelui PNL Brașov David Dragoș)

Cei de la PNL Brașov identifică corect dușmanul, Vasile Dâncu, dar o dau politic cu PSD și nu regional, cum ar trebui.
13906940_1163895903633748_7644938519424289561_n
(foto: Antonio Scolozzi)

Cei din Oradea sunt mai deștepți ca cei din Brașov și pun corect problema: „Acest proiect de lege pare croit după calapodul şi interesele judeţului Cluj! … Dacă noi suntem declasificați, vom avea de suferit în dezvoltarea sectorială și teritorială. … Construcțiile, Vama, Finanțele, toate au plecat la Cluj. Iar acum se face încă un pas spre transferarea centrelor de putere spre Cluj. Nu avem noi ceva deosebit cu această chestiune cu Clujul, dar să nu ia de la noi” (deputatul UDMR Cseke Attila pentru bihon.ro )

piata-unirii-oradea

Ce să facă cei din Cluj? Trăim într-o societate în care inițiativă, dorința de a face se premiază cu bani. Nu mai suntem în comunism unde totul se împarte în mod egal.

Clujul are un aeroport pe care aterizează/decolează peste 1 milion de călători în fiecare an. Brașovul are un aeroport în construcție de 16 ani. Deabia și-au făcut un gard (din care au furat o parte) și o pistă (care se degradează din lipsă de lucrări de conservare). Sunt ei serioși în fața oamenilor din exterior sau din București? Binențeles că nu.

Clujul a dat un premier, Emil Boc, și un vicepremier Vasile Dâncu. Ce au dat Brașovul și Oradea? Nimic. Brașovul a dat un primar, George Scripcaru, exilat din PNL pentru că a fost arestat pentru mită. A mai dat un președinte de Consiliu Județean, Aristotel Căncescu, arestat și el pentru mită. Cum să stea oamenii de afaceri de vorbă cu niște conducători corupți? Nu stau, dovadă că banii merg la Cluj.

La Cluj când au fost probleme de corupție la Primărie și Consiliul Județean, vinovații și-au dat demisia imediat. Nu au stat în funcție ca „salvatorul” Scripcaru fără de care Brașovul, chipurile, ar înceta să funcționeze.

Viața este dură. Cine rămâne cu corupții rămâne fără bani, cine stă fără corupți, rămâne cu bani.

Iar de Oradea ce să zicem. Este un oraș mic în comparație cu Clujul. Or fi ambițiile mari acolo dar acum sunt mici. Când vor crește vor putea să pună probleme.

Acesta este Clujul acum: Un oraș puternic, devenit de facto Capitala Transilvaniei. Brașovul izolat (fără autostradă și aeroport), Sibiul mulțumit că a dat președintele, Târgu Mureș în continuă luptă româno-maghiară, Alba Iulia doar cu Cetatea Carolina, Baia Mare un oraș iubitor de primar corupt, Satu Mare inexistent, Oradea cu ambiții mari, putere mică. Restul nu contează.

error: Content is protected !!