OFICIAL! „U” Cluj s-a desființat. Vezi cine este managerul noului „U” Cluj:

Updated on august 11, 2016 Universitatea Cluj a încetat oficial, astăzi, să mai existe așa cum funcționa în ultimii ani. Adunarea creditorilor vechii societăţi a acceptat să cedeze gratuit către Primărie sigla, palmaresul şi culorile echipei, concesionate de la Primărie. Acesta era ultimul obstacol în formarea noii echipe.

În cazul în care creditorii vechii societăţi nu ar fi acceptat să renunţe la marcă, s-ar fi aşteptat până la intrarea în faliment pentru ca Primăria să retragă însemnele echipei, informează liga2.prosport.ro.

Blend

Administratorul judiciar, Marieta Anastasescu, şi edilul Emil Boc au semnat miercuri documentele prin care toate aceste însemne revin în proprietatea Primăriei Cluj-Napoca.

Într-o şedinţă ce se va organiza joi, la ora 17:00, reprezentanţii Consiliului Local vor vota cedarea mărcii “U” Cluj către asociaţia “Club Sportiv de Fotbal ”Alb-Negru” al Studenţilor Clujeni”. Aşa se numeşte asociaţia creată de Primărie în colaborare cu universităţile clujene. După şedinţa de astăzi, noua asociaţie îşi va demara activitatea.

În fruntea proiectului se află Ioan Ovidiu Sabău, care va fi manager general. Se încearcă cooptarea în staff şi a lui Adrian Falub sau Mircea Cojocaru, care ar trebui să se ocupe de antrenarea echipei. Lotul noii echipe va fi format din juniorii pe care îi deţine clubul şi care vor trece sub aripa noii asociaţii. Noul “U” Cluj îşi va începe activitatea din Liga a IV-a Cluj.

error: Content is protected !!