Cluj: 27 de elevi chiulangii au fost “ridicaţi” din barurile de lângă şcoli

Updated on mai 13, 2016 Polițiștii clujeni au relizat, la data de 11 mai, o acțiune de prevenire a absenteismului școlar și a violenței în școli, precum și o verificare a măsurilor de securitate din asemenea unități.

Peste 100 de poliţişti de ordine publică, rutieri, de prevenire a criminalităţii, de proximitate, precum și de la alte structuri, au acționat în scopul creșterii gradului de siguranță a elevilor atât în incinta, cât și în zona adiacentă unităților de învățământ, informează citynews.ro.

chiulit

De asemenea, s-a acționat și pentru prevenirea și combaterea absenteismului școlar, 27 de elevi fiind depistați lipsind nejustificat de la cursuri.

Astfel, au fost efectuate 45 de activităţi preventive şi consilieri, atât în unităţi şcolare din mediul urban, cât şi rural. Au fost prezentate teme referitoare la prevenirea violenței în școli, a fenomenului de bullying și a evenimentelor rutiere.

Polițiștii au acționat pentru prevenirea și combaterea absenteismului școlar, fiind efectuate verificări în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar pentru depistarea celor care nu respectă programul școlar. Astfel, au fost depistați 27 de elevi absentând nejustificat de la cursuri, unităţile şcolare fiind înştiinţate cu privire la aceste aspecte.

Pentru respectarea regulilor privind modul de acces în incinta unităților școlare și executarea serviciului de pază, polițiștii au efectuat 19 controale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 333 din 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

error: Content is protected !!