„Un parlit de taximetrist n-o sa-mi schimbe impresia despre Cluj si despre oamenii lui. Chiar vorbeam, zilele trecute, ca as vrea sa ma retrag in tara la pensie si sa ma stabilesc la Cluj”

Updated on ianuarie 29, 2016 Pe Facebook, 1424350_1023223924385549_5931567878745621345_n Ligia Tibu, fiica femeii din Suceava care a rămas fără bagaj după ce a mers cu taxiul în Cluj, a scris un mesaj în care spune de ce, în ciuda acestui eveniment neplăcut, impresia bună despre Cluj Napoca nu se va schimba.
„As vrea sa va multumesc tuturor pentru implicarea in cazul mamei mele si pentru tot ajutorul dat! Am reusit sa obtinem medicamentul incepand cu luna februarie. Pana atunci, va lua alte suplimente care sa o mentina cat de cat pe o linie de plutire.

Suntem recunoscatori in special clujenilor, pentru ca au sarit in ajutorul mamei! Dansa va fi internata din nou la Cluj saptamana viitoare, pentru tratament.

Ma intreaba lumea de ce merge la Cluj; va spun de ce: pentru ca a considerat ca acolo are parte de ingrijire medicala la standarde inalte, pentru ca medicii sunt foarte modesti si stau de vorba cu pacientul, ca raspund la intrebari si explica tot incat ea sa inteleaga. Pentru ca asistentele se poarta frumos, ca nu o repede nimeni, pentru ca este curat si mancarea este buna. Pentru ca este tratata cu respect si blandete, iar experienta noastra cu alte spitale ne-a cam ajuns.

Am fost si eu la Cluj. De cateva ori. Am prieteni de-o viata acolo, pe care o sa-i iubesc pana o sa mor. Am vizitat-o pe mama la spital si am fost impresionata de cat de frumos se purta toata lumea, fara sa ceara spaga.

[ads2]

Mi-am cumparat niste covrigi si o cafea de pe o strada laturalnica, dar intristata cum eram de starea mamei, am uitat cafeaua. Am plecat mai departe, cu gandurile mele si am auzit strigand din urma… o fata de la chioscul de covrigi fugea dupa mine pe strada cu cafeaua:
“Doamna, v-ati uitat cafeaua!”
Asa ceva nu se intampla nici aici.

Am mers si cu taxiul, de nenumarate ori. Nu am avut nicio problema. M-am simtit mereu in siguranta, chiar daca pe bagajele mele scria clar de unde vin, si in naivitatea mea, nu m-am gandit sa scot etichetele de avion.
Prin urmare, un parlit de taximetrist n-o sa-mi schimbe impresia despre Cluj si despre oamenii lui. Chiar vorbeam, zilele trecute, ca as vrea sa ma retrag in tara la pensie si sa ma stabilesc la Cluj.
Sunt sigura ca ne vom intalni, ca sa va multumesc personal!”

error: Content is protected !!