Simona Halep vine la Cluj ! Renunță la operație. Cum o primim la meciul României contra Cehiei?

Updated on ianuarie 27, 2016 Surpriză mare. Simona Halep a decis să-și amâne operația și va veni la Cluj pentru partida naționalei României cu Cehia.
Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu și Andreea Mitu sunt jucătoarele nominalizate de Alina Tecșor, căpitanul nejucător al echipei de FED Cup a României, pentru meciul de la Cluj, cu Cehia.

”Echipa noastră este formată din Simona Halep(2 WTA), Irina Begu(31 WTA), Monica Niculescu(40 WTA) și Andreea Mitu(96 WTA) pentru meciul cu Cehia. Alexandra Dulgheru(61 WTA), din păcate, este accidentată și nu poate juca pentru România. Ne bucură foarte mult faptul că Simona Halep a decis să joace pentru echipa noastră. A făcut un tratament, și-a amânat operația, și este pregătită să joace în acest meci”, a declarat, pentru site-ul FRT, Alina Tecșor.

Altfel, căpitanul-nejucător al echipei Cehiei, Petr Cala, a anunţat echipa care va juca la Cluj: Petra Kvitova (7 WTA), Karolina Pliskova (12 WTA), Barbora Strycova (48 WTA) şi Denisa Allertova (66 WTA).

[ads2]

Meciul de la Cluj, din primul tur al Grupei Mondiale, va avea loc pe 6 și 7 februarie, în Sala Polivalentă.

Cum o primim pe Simona Halep în Cluj? Chiar dacă nu a vrut să vină nu putem fi supărați pe ea. Este o campioană dar și un om.
Pentru a avea o experiență de neuitat în orașul nostru:
Ce îi recomanzi să viziteze?
Unde poate mânca cel ma bine?
Unde poate face o plimbare?
Dar un antrenament?
Ce club îi recomanzi?
Transmite-i un mesaj de încurajare și fă-o să se simtă ca acasă 🙂

Hai Simona !

error: Content is protected !!