LOVITURA: Compania Lufthansa RENUNTA la Aeroportul Cluj si este inlocuita cu un alt operator aerian

Updated on octombrie 14, 2015 Lovitura de imagine pentru Aeroportul Cluj. Compania Lufthansa a decis să nu mai efectueze direct cele 14 zboruri săptămânale și să fie înlocuită de Air Dolomiti. Această companie face parte din grupul Lufthansa de 12 ani.

Potrivit companiei germane, în prezent, zborurile companiei Lufthansa de pe Aeroportul Internaţional Cluj sunt operate de către subsidiara Lufthansa CityLine, care alături de operatorul Air Dolomiti formează compania Lufthansa Regional, companie deţinută în totalitate de către grupul Lufthansa.

„Din iulie 2003, compania Air Dolomiti este parte a Lufthansa Regional, legând 11 destinaţii domestice din Italia şi respectiv Austria (Viena) cu reţeaua Lufthansa via Munchen şi Frankfurt, fiind totodată și membru Star Alliance. Datorită faptului că mai multe aeronave Embraer E195 vor pleca din flota Lufthansa CityLine și se vor duce la Austrian Airlines pentru a înlocui aeronavele de tip Fokker, Air Dolomiti a fost desemnată să opereze zborurile zilnice spre Munchen de pe Aeroportul Internaţional Cluj”, se arată în comunicatul Aeroportului Cluj și prezentat de Vocea Transilvaniei.
[ads2]

Conform documentului, zborurile spre Munchen vor fi operate ca şi până acum, cu aeronave Embraer E195 (având o capacitate de 120 de locuri). Compania Air Dolomiti deserveşte rutele pe care le operează cu 10 aeronave E195 de nouă generaţie, având o vârstă medie de doar 4,7 ani, aceasta fiind una dintre cele mai noi flote ale companiilor care operează în grupul Lufthansa.

error: Content is protected !!