2 tineri din Cluj prinsi la furat in centrul Brasovului

Actualizat: 6 octombrie 2015, 10:30

Doi tineri din Cluj au fost prinși de polițiștii locali, azi noapte, la scrut timp după ce au furat alcool dintr-un magazin non-stop aflat în Centrul Istoric al Braşovului.

O patrulă a Poliţiei Locale Braşov se deplasa prin centrul oraşului, în jurul orelor 3.00, când a auzit zgomot de sticle sparte, precum şi strigăte.

„Ajunși în grabă la fața locului, agenții au observat că doi barbați fugeau spre Livada Poștei. În mai puțin de un minut, o angajată a magazinului Dodo s-a plâns agenților locali că unul dintre cei doi tineri a sustras, din societatea comercială situată în Piața Sfatului nr.25, două sticle de băuturi alcoolice pe care le-a spart în zona trecerii de pietoni”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale, Anca Lăutaru, pentru mytex.ro

După scurta discuţie purtată cu vânzătoarea, agenţii i-au urmărit pe suspecţi şi au reuşit să-i prindă. Întrucât bărbaţii erau agresivi verbal şi fizic, au fost imobilizaţi şi conduşi la sediul Secţiei 1 Poliţie.

Advertisements
error: Content is protected !!