Cluj: Ce salarii au clujenii și pe ce loc se află în țară

Updated on septembrie 3, 2015

Județul Cluj se află pe locul trei în ce privește salariul mediu brut (2.051 de lei, cu 1,6% mai mult decât în perioada similară a anului trecut), în spatele Bucureștiului (2.671 de lei, cu 1% mai mult decât în iunie 2014) și a județului Ilfov (2.242 de lei, cu doar 0,2% mai puţin, faţă de iunie 2014).

Pe lângă București și Ilfov doar în județul Cluj se câștigă peste 2.000 de lei salariu mediu brut, în timp ce în alte 23 de judeţe acesta este sub 1.500 lei.

“Considerând Bucureştiul şi Ilfovul o structură economică unitară, Clujul se clasează pe poziţia secundă, datorită IT-ului şi serviciilor, a centrelor internaţionale de servicii de suport pe diferite funcţiuni interne ale multinaţionalelor, care angajează specialişti buni vorbitori de limbi străine”, a precizat Ovidiu Stroescu, senior consultant la firma OD&M Consulting din cadrul Gi Group, pentru jurnalul.ro

În majoritatea judeţelor, salariile medii brute au crescut în ultimul an cu 1-2%. Cele mai mari creşteri, de peste 2%, le-au avut braşovenii, dâmboviţenii, bihorenii, hunedorenii şi brăilenii. Cel mai puţin, sub 1%, au crescut salariile prahovenilor, ieşenilor, doljenilor, arădenilor, gorjenilor, oltenilor, buzoienilor, sălăjenilor, nemţenilor şi severinenilor, iar deloc argeşenilor.

Salarial mediu brut pe ţară a fost de 2.516 lei în iunie 2015, cu 7,8% mai mare decât în iunie 2014, conform Statisticii, cel mai mare (7.063 de lei), fiind în extracţia petrolului şi gazelor naturale, iar cel mai mic (1.414 lei) fiind pentru angajaţii din hoteluri şi restaurante.

error: Content is protected !!