Consiliul Judeţean Cluj este condus de un interimat de aproape un an de zile. Bilanţul perioadei seamănă foarte mult cu un dezastru administrativ: s-au pierdut 17 milioane de lei, cofinanţarea europeană pentru un parc industrial, s-a ratat proiectul de 76 de milioane de euro pentru transport intermodal la Aeroport şi sunt şanse mari să se rateze proiectul Centrului de deşeuri, care va aduce judeţul în situaţia de a rămâne cu gunoiul pe stradă.
Conform Legii Electorale, ultima data la care se pot desfăşura alegeri parţiale locale pentru ocuparea funcţii vacatantate este data de 7 iunie 2015, însa pentru asta pe data de 4 mai 2015, ar fi trebuit să intre în vigoare Hotărârile de Guvern prin care, potrivit legii, să se poata organiza aceste alegeri. Aceste Hotărâri nu au existat, ceea ce înseamnă că instituţiile publice vor rămâne în interimat până la alegeri. Consiliul Judeţean este condus interimar din 3 octombrie 2014, de când ex-preşedintele Horea Uioreanu a demisionat, după ce a fost arestat preventiv pentru fapte de corupţie. El a fost suspendat din funcţie încă din luna mai, când a fost arestat prventiv.
„Se pierd milioane de euro” Vicepreşedintele cu funcţie de preşedinte interimar, Istvan Vakar (UDMR), este plecat din ţară şi ne-a îndrumat să vorbim cu celălalt vicepreşedinte Ioan Oleleu (PSD). Acesta susţine că decizia Guvernului de a nu organiza alegeri anticipate nu a avut repercursiuni asupra funcţionării instituţiei. „Din punctul meu de vedere, nu au fost probleme. Eu am fost pentru organizarea alegerilor, dar, nu e în competenţa mea să le organizez.”
Pe de altă parte, opoziţia este de altă părere. Mihai Seplecan, copreşedintele PNL şi consilier judeţean, susţine că neorganizarea alegerilor anticipate a dus la blocarea unor proiecte de milioane de euro şi va avea consecinţe dramatice asupra Clujului. Una dintre acestea s-a întâmplat săptăma trecută, când Consiliul Judeţean Cluj a pierdut 17 milioane de lei – cofinaţarea europeană pentru realizarea unui parc industrial. Consilierii judeţeni au votat încetarea contractului de finanţare europeană a proiectului Parc Industrial Tetarom IV, întrucât data de implementare a proiectului, 31 decembrie 2015, nu poate fi respectată. Valoarea eligibilă a contractului este de aproximativ 35 milioane de lei, din care contribuţia Consiliului Judeţean şi a Uniunii Europene ar fi fost de câte 50 la sută.
„Prin lipsa unei conduceri şi prin lipsa autorităţii s-a ajuns ca proiecte importante de zeci de milioane de euro să fie blocate. Într-un fel conduci o instituţie dacă ştii că eşti interimar trei luni şi altfel dacă ai un mandat”, a susţinut Seplecan. În replică, Oleleu a susţinut că şi opoziţia a votat încetarea contractului de finanţare pentru Tetarom 4 .
Vom ajunge ca Napoli, cu gunoaiele în stradă Seplecan a enumerat şi alte proiecte în pericol de a fi pierdute. „Sunt probleme mari cu proiectul Centrului de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Cluj, care trebuie să înlocuiască gropile vechi de gunoi care nu mai au autorizaţie de mediu. Lucrările au fost stopate, contractul de executare a gropii a fost reziliat şi trebuie relicitat. Dacă nu terminăm până la sfârşitul anului pierdem finanţarea europeană de circa 24 de milioane de euro şi rămânem cu gunoaiele pe stradă.
Peste două-trei săptămâni expiră autorizaţia de mediu pentru groapa veche de gunoi şi atunci unde vor merge maşinile de salubritate să ducă deşeurile? Vom rămâne cu gunoaiele în stradă ca în Napoli. În cazul în care Centrul nou nu va fi operaţional la noul termen stabilit, Comisia Europeană va putea declanşa procedură de infringement asupra României”, a explicat consilierul judeţean. (sursa: adevarul.ro)
Valoarea lucrării la Centrul de Deşeuri este de 107.520.012,54 lei fără TVA (circa 24 de milioane de euro), din care 98% sunt fonduri europene, iar restul de 2% e contribuţia CJ Cluj. Lucrarea este construită în proporţie de circa 70 %. Termenul de execuţie iniţial a fost prelungit de două ori, ultimul fiind de 31 decembrie 2015. Sepelcan a mai susţinut că sunt probleme şi la lucrările de închidere a celor 6 gropi de gunoi vechi din oraş. „S-a făcut licitaţie, dar nu se întâmplă nimic”.
