Cluj: Lant uman la Universitatea Babes-Bolyai, in onoarea cartii

Updated on aprilie 23, 2015 Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, sărbătorită pe 23 aprilie, Litera, Ring, Universitatea Babeș-Bolyai și Cărțile pe față organizează campania Noaptea Cărților Deschise la Cluj. Aducem în stradă atât cartea, cât și pe iubitorii ei, în cel mai mare manifest pro-cultură din România.

Te invităm să înconjurăm împreună Universitatea Babeș-Bolyai, ținând în mâini câte o carte deschisă, oferită de Litera!

Joi, 23 aprilie, începând cu ora 18.30, peste 2 000 de cărți își așteaptă iubitorii la Universitatea Babeș-Bolyai.Vă provocăm să fim cât mai mulți și să formăm un mare lanț uman, în onoarea cărții.

Campania se desfășoară simultan în București, la Casa Poporului. Hai să demonstrăm că și românii acordă cărții și lecturii atenția cuvenită și că ne aliniem țărilor din întreaga lume, unde sărbătorirea Zilei Internaționale a Cărții prin campanii culturale de anvergură este deja o tradiție.

error: Content is protected !!