„U” Cluj – Steaua. Interes mare, preturi promotionale la bilete. Bate Clujulul?

Updated on aprilie 22, 2015 Succesul pe care elevii lui Adrian Falub l-au înregistrat la Târgu Jiu i-a făcut pe fanii ardelenilor să privească dintr-o altă perspectivă meciul cu Steaua din runda viitoare.

După două victorii consecutive, cu CFR Cluj și cu Pandurii, obținute cu același scor, 1-0, U Cluj se pregăteşte de meciul cu Steaua, din etapa a 28-a a Ligii 1.

Suporterii ”șepcilor roșii” abia așteaptă să-și încurajeze favoriții și au început deja să cumpere bilete la meci. Organizatorii au simțit că este rost ca stadionul ”Cluj Arena” să se umple și au fixat prețuri promoționale în primele două zile de la deschiderea caselor de tichete, 10 lei, anunta digisport.ro.

Fanii ardelenilor au prins curaj și datorită formei slabe pe care o arată Steaua în 2015, campioana fiind aceea care a pierdut ultimele două partide consecutive de pe teren propriu.

”Va fi un meci important pentru clasament, pentru că jucăm cu Steaua, pentru că așa vor veni mulți suporteri la stadion, sunt mai mulți factori…

Strict, după ultimele rezultate ale Stelei și după criza de formă de acolo, ne gândim că avem și noi o șansă, dar, la fel de bine, o echipă mare nu pierde două-trei meciuri la rând, mai ales că au și presiunea celor de la ASA în spate”, a spus Adrian Falub, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Digi Sport Special”.
Cel mai așteptat meci al etapei a 28-a, U Cluj – Steaua, se va disputa sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 21:00

error: Content is protected !!