Greva la Primaria Cluj. Functionarii vor intrerupe lucrul. Acestia solicita acordarea tichetelor de masa si cresteri salariale

Updated on februarie 19, 2015 Peste 29.000 de angajaţi din primării şi consilii judeţene din 38 de judeţe ale ţării şi din Bucureşti vor face, vineri, grevă de avertisment, solicitând acordarea tichetelor de masă şi creşteri salariale, a anunţat, miercuri, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie.

Vicepreşedintele FNSA, Gheorghe Tănase, a declarat că 29.520 de salariaţi din 1.853 de primării şi 19 consilii judeţene îşi vor întrerupe activitatea în intervalul 10.00 – 10.30, când se vor aduna în holurile instituţiilor pentru a protesta.

Vicepreşedintele FNSA a precizat că judeţele în care nu vor fi organizate acţiuni de protest sunt Dolj, Olt, Giurgiu şi Ialomiţa.

Gheorghe Tănase a precizat că revendicările vizează reglementarea şi liberalizarea acordării, începând cu anul 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, şi creşteri salariale sau aplicarea, începând cu acest an, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

“FNSA a constatat dezinteresul Guvernului faţă de problemele cu care se confruntă. Este un semnal de alarmă pe care vrem să îl tragem, înainte de a merge mai departe cu acest conflict, următorul pas fiind declanşarea grevei generale pe termen nelimitat”, a declarat, la Cluj, prim-vicepreşedintele FNSA, Gheorghe Morar.

error: Content is protected !!