Cluj: EVADATUL a fost PRINS! Ultimul din cei patru barbati care au fugit din arestul Politiei, prins dupa doua saptamani

Updated on februarie 4, 2015 Ultimul dintre cei patru bărbaţi care au evadat în urmă cu aproape două săptămâni din arestul Poliţiei Judeţene Cluj a fost prins, joi, în municipiul Alba Iulia, afirmă surse judiciare.

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că al patrulea bărbat dintre cei evadaţi din arestul Poliţiei Judeţene Cluj, Alexandru Bartuş, în vârstă de 32 de ani, care era dat în urmărire naţională, a fost prins joi, în jurul orei 15.00, în municipiul Alba Iulia.

Conform aceloraşi surse, el urmează să fie adus la Cluj-Napoca, unde va fi audiat de un procuror şi apoi dus din nou în arestul Poliţiei.

mnmn

În 17 ianuarie, Alexandru Bartuş a evadat, împreună cu alţi trei bărbaţi, din arestul Poliţiei Judeţene Cluj, profitând de neatenţia agenţilor de serviciu. Cei patru au reuşit să fugă dintr-un spaţiu destinat activităţilor sportive, prevăzut deasupra cu un grilaj din fier, pe care deţinuţii l-ar fi îndepărtat pentru că nu era prins bine.

error: Content is protected !!