Cel mai ingust pod din Cluj va fi largit

Updated on ianuarie 23, 2015 Podul din cartierul Iris, pe care şoferii îl traversează la mica înţelegere, va fi lărgit de către reprezentanţii municipalităţii. Lucrările vor fi demarate în acest an, dar deocamdată nu se ştie cât vor dura.

mjjmiuiu

Podul Porţelanului este considerat cel mai îngust din Cluj-Napoca, iar locuitorii din cartierul Iris, în special şoferii, au ajuns la limita răbdării, anunta citynews.ro. Reprezentanţii municipalităţii au spus că, până acum, nu au putut face modificări pentru că podul nu era în proprietatea lor, însă acest lucru a fost rezolvat între timp, astfel că lucrările de lărgire vor începe în acest an.

„Podul de pe strada Porţelanului a intrat în patrimoniul municipiului prin protocolul încheiat cu ocazia predării-primirii de la SC Geromed SA a imobilului. În data de 22 decembrie 2014 s-a desfăşurat procedura de achiziţie publică pentru întocmirea documentaţiei tehnice a lucrărilor de reabilitare a acestui pod”, au anunţat reprezentanţii primăriei clujene, într-un răspuns trimis consilierului local, Ioan Bîldea.

Potrivit acestuia, lucrările vor fi demarate în acest an, însă durata lor va fi stabilită exact doar după obţinerea autorizaţiei de construire.

error: Content is protected !!