Video Cluj: A fost inaugurat un centru medical de elita. Aproape 3.000 de pacienti care necesita anual investigatii de tipul rezonantei magnetice, tomografiilor sau radiografiilor, vor beneficia de serviciile noului centru

Updated on octombrie 25, 2014

Cercetare medicală de elită la Cluj-Napoca. Joi a fost inaugurat la Spitalul Judetean cel mai modern centru de cercetare medicală din sud-estul Europei, in urma unei investiţii de 48 de milioane de lei. Doctoranzii, studenţii şi cercetătorii au la dispoziţie aparate ultramoderne cu ajutorul cărora ar putea revoluţiona ceea ce ştim despre anumite boli. Ei vor studia aici originea afecţiunilor, dar şi transmiterea ereditară a acestora la embrion şi făt.

Pe lângă Olivier Chakirou, care este inginerul biotehnolog al centrului, peste 60 de medici, oameni de ştiinţă, dar şi informaticiani vor lucra aici în următorii 5 ani. Aceştia vor face studii în domenii precum imagistică medicală, obstetrică-ginecologie, chirurgie maxilo-facială şi neurologie, pentru a determina originea anumitor boli.

“Eu mă voi ocupa de totul, de la primit probe până la analiza şi interpretatul probelor, probele vor fi diferite în funcţie de cerinţe, urmează să depunem şi proiecte de cercetare şi în funcţie de ce rezolvăm acolo, vom avea de lucru”, a precizat Olivier Chakirou, inginer biotehnolog.

De tehnologiile din noul centru vor beneficia şi studenţii şi cadrele didactice ale Universităţii de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca.

“Universitatea este parteneră într-o nouă iniţiativă, un proiect european, care oferă noi oportunităţi de cercetare interdisciplinară în care studenţii noştri vor avea să cerceteze”, a declarat Ştefan Florian, preşedintele Senatului UMF Cluj.

Totodată, aproape 3.000 de pacienţi care necesită anual investigaţii de tipul rezonanţei magnetice, tomografiilor sau radiografiilor, vor beneficia de serviciile noului centru. Construcţia clădirii a durat aproape 6 ani şi a necesat o sumă de peste 48 de milioane de lei, bani europeni.

error: Content is protected !!