Solicitari record. PRIMA CASA se vinde bine in Transilvania

Updated on octombrie 24, 2014

Programul „Prima Casă” a cunoscut o creștere peste așteptări a numărului de solicitări în această perioadă, mai multe bănci partenere raportând epuizarea plafonului alocat, chiar și în urma suplimentării acordate în luna septembrie a acestui an, cu 500 milioane lei.

prima-casa

Potrivit ultimelor date comunicate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), numai anul acesta s-au finanțat peste 20.500 de solicitări venite din partea tinerilor, prima casă însumând 736 de milioane de euro.

Interesant este că în topul național se regăsesc și trei județe importante din Transilvania, semn că ardelenii au obținut prima lor casă prin programul garantat de stat.

În topul pe județe în funcţie de numărul de solicitări primite se găsesc: Municipiul Bucureşti cu 23,5% din total, județul Ilfov cu 13,6%, județul Cluj cu 7,1 %, județul Timiș cu 5,5 % și, apoi, județele Constanța, Brașov, Sibiu şi Iași cu procente cuprinse între 3-5 %.

Vă reamintim faptul că pentru a răspunde cererilor potențialilor beneficari, de curând Guvernul a aprobat o majorare cu 400,5 milioane lei a plafonului alocat programului PRIMA CASĂ.

„Solicitările de garantare ce au determinat majorarea plafonului programului ‘Prima Casă’ cu încă 400,5 milioane de lei, reprezintă recunoașterea succesului acestui program cu mecanism simplu, precum și impactul economic și social pe care acesta continuă să îl genereaze în rândul românilor. Pentru instituția noastră, gestionarea unui volum mare de contracte și de noi solicitări de garantare, constituie o validare a capacității instituționale și a experienței acumulate în a derula eficient și transparent programe guvernamentale de largă adresabilitate, ceea ce ne încurajează să pornim cu încredere în derularea programului ‘Prima Mașină’”, a subliniat Silvia Ciornei, președinte-director general FNGCIMM.

Potrivit lui Ciornei , FNGCIMM a acordat aproximativ 126.200 de garanții, reprezentând contracte încheiate în perioada 2009-2014, iar valoarea finanţărilor susținute a fost de aproape 4,8 miliarde Euro. Mai mult, numai în anul 2014 până în prezent, numărul de garanții acordate în cadrul programului “Prima Casă” fiind de aproximativ 20.500, cu un număr de finanțări accesate în valoare de circa 736 milioane euro.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. (sursa: voceatransilvaniei.ro)

FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării și susținerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.

error: Content is protected !!