Socrul lui Victor Ponta este urmarit penal pentru retrocesari ilegale de terenuri! Il mai votezi pe Ponta?

Updated on octombrie 15, 2014 Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, este urmărit penal pentru fapte de corupție în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din județul Brașov, în care sunt vizați magistrați și doi avocați.

Acesta a fost audiat miercuri dimineață la DNA Brașov.

În același dosar urmează să fie audiat și deputatul PSD Viorel Hrebenciuc.

ttt

Procurorii din DNA Brașov efectuează cercetări într-un dosar de corupție ce vizează retrocedări ilegale pentru aproximativ 90.000 hectare de teren forestier și 100 hectare teren agricol.

Anchetatorii au efectuat 25 de percheziții în județele Brașov, Bacău, Covasna și București, informează Direcția Națională Anticorupție.

Acestea au loc la cinci la instituții publice de interes local, una la un birou de avocatură, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
Potrivit surselor citate, de la cele două instanţe sunt vizaţi trei judecători, suspectaţi de implicare în luarea unor decizii ilegale privind retrocedarea de terenuri.

În acelaşi dosar sunt suspectaţi de fapte de corupţie şi doi avocaţi, unul dintre aceştia fiind deputatul PSD Ioan Adam. Soţia lui Ioan Adam, judecătoarea Roxana Adam, de la Tribunalul Braşov, ar fi printre cei trei magistraţi suspectaţi în cauză, au mai arătat sursele citate.

error: Content is protected !!