Cluj: Intalnire la rampa de gunoi de la Pata Rat intre prefect, primar si presedintele CJ. Vezi ce s-a rezolvat

Prefectul județului Cluj, Gheorghe Vușcan, s-a deplasat, joi, alături de primarul Emil Boc și președintele CJ Cluj, Mihai Seplecan, la groapa de gunoi de la Pata Rât.

pata-rat

Aceștia au discutat despre situația existentă la rampa de gunoi şi pentru gosirea unei soluții de prevenire a sistării colectării de deşeuri la nivelul municipiului Cluj-Napoca.

Printre problemele discutate la întâlnire ritmul foarte greoi în derularea lucrărilor de realizare a primei celule de la noua rampă de depozitare, aspect care pune sub semnul întrebării respectarea termenelor de finalizare a lucrărilor stabilite, respectiv luna noiembrie 2014 pentru prima celulă; identificarea unei suprafeţe suplimentare de teren de 1,5 ha, limitrofe actualei rampe de depozitare, pentru autorizarea provizorie şi continuarea colectării şi depozitării deşeurilor; identificarea perimetrului depozitului neconform de la Pata Rât şi semnarea protocolului de predare-preluare între Primăria municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţean Cluj; necesitatea realizării unui drum de preselecţie din centura Vâlcele -Apahida, respectiv de acces pentru noul perimetru de depozitare”, transmit reprezentanții Prefecturii. (sursa: stiridecluj.ro)

La finalul întâlnirii s-a convenit asupra realizării unui calendar foarte precis de rezolvare a problemelor menţionate, responsabilităţile fiind deopotrivă ale Primăriei muninicipiului Cluj-Napoca, cât şi ale Consiliului Judeţean Cluj.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

Atunci când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlați aici serviciile personale de cookie-uri.

Unclassified cookies are cookies that we are in the process of classifying, together with the providers of individual cookies.

Use Loco Translate to change Text for custom Code

Decline all Services
Accept all Services