ANCHETA la Cluj ARENA. Corpul de control al premierului verifica modul cum au fost alocati banii de Guvernul Boc

Updated on august 5, 2014

Corpul de control al premierului Victor Ponta a fost astazi la sediul Consiliului Județean Cluj, unde verifică mai multe documente care privesc modul de alocare al banilor pentru investiția de la Cluj Arena.

“Într-adevăr, am primit o adresă de la București în care ni s-a adus la cunoștință că de astăzi vor face verificări cei de la Corpul de Control. Au și venit, sunt la Consiliul Județean, încă nu am avut o întâlnire cu ei, nu știu ce documente verifică în acest moment. Știu că este vorba de verificări privind modul cum s-au cheltuit banii alocați pentru construcția stadionului Cluj Arena”, a spus pentru voceatransilvaniei.ro, Mihai Seplecan, președintele interimar al CJ Cluj.

rr

Mihai Seplecan a mai spus că acest control este unul politic.

“Eu consider și cred că acesta este un atac politic al celor din PSD asupra noului coleg de alianță”, a declarat Alin Tișe, cel care în acea perioadă era președntele CJ.

Acest control putea să vină de acum doi ani de zile, cred că totul este legat de suspendarea lui oleleu, de ruperea USL-ului, nu cred că este coincidență că au venit acum. Cred că este o vendetă politică. Și eu am fost consilier județean în acea perioadă și nu cred că ar fi motive întemeiate pentru acest contro. Noi de la CJ le vom pune la dispoziție toate actele pe care le solicită, dar este o vendetă a celor de la PSD și este îndreptată împotriva domnului Tișe. Totul a venit după ce a fost suspendat domnul Oleleu”, a mai declarat președintele interimar al CJ Cluj.

 Și Alin Tișe crede că acest control al Corpului de Control al Premierului este unul politic.

“În primul rând Corpul de Control al premierului nu are competențe să verifice modul cum s-au alocat și cheltuit banii pentru stadion, este competența Curții de Corpuri, iar legea spune că nu pot două instituții ale statului să verifice același lucru. După ce se va încheia acest control voi cere rezultatele și voi deune plângere penală, pentru că aceste verificări sunt înafara legii. Nu eu, în calitate de președinte al Consiliului Județean am decis cum să se cheltuiască banii, ci consilierii județeni de la acea vreme. Consilierii din PSD vroiau atunci mai multe lucrări suplimentare, numai că nu am mai avut bani. Cluj Arena a fost cel mai ieftin stadion din lume, construit în 2011, pentru că de exemplu, construcția Arenei Naționale a costat de trei ori mai mult”, a spus pentru voceatransilvaniei.ro, Alin Tișe, fost președinte al CJ Cluj.

 Stadionul Cluj Arena a fost construit în perioada 2009 – 2011, în perioada în care președinte al Consiliului Județean Cluj era Alin Tișe, iar premierul României era Emil Boc. Arena, acreditată la standardele internaționale a fost inaugurată în 1 octombrie 2011, în prezența fostului premier de la acea vreme, Emil Boc.

error: Content is protected !!