Studentii de la UMF Cluj decedati in Ucraina au fost comemorati de colegi si rudele

Updated on iulie 19, 2014 Peste 100 de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Cluj-Napoca i-au comemorat, vineri seară, pe cei doi colegi ai lor care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic din Ucraina.

 Vasile Măgrădean/Mediafax Foto
Vasile Măgrădean/Mediafax Foto

Participanţii la comemorare, între care s-au numărat studenţi români, dar şi de la secţiile engleză şi franceză ale UMF, s-au adunat în ieri in jurul orei 19.30 într-un parc din curtea interioară a universităţii, unde au adus flori şi fotografii cu cei doi tineri decedaţi şi au aprins lumânări.

La ceremonie au participat şi două rude ale studentului decedat, care avea dublă cetăţenie, română şi canadiană, şi care şi-a pierdut viaţa alături de iubita sa.

Studentul de la Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca mort în accidentul aviatic din Ucraina, alături de iubita sa, şi ea studentă la Medicină în Cluj, avea cetăţenie română şi canadiană şi studiase la un liceu şi la o universitate din Canada.

Colegii săi de la Facultatea de Medicină a UMF Cluj-Napoca spun că era un student foarte bun, care se simţea mai mult român decât canadian.

“Era înscris la secţia engleză, dar se simţea mai mult român decât canadian. Învăţa bine, îşi luase examenele, nu avea probleme, era în anul II. Mi s-au tăiat picioarele când am auzit despre accident. Ce şanse erau să se afle în acel avion care pleca din Olanda în Malaezia?”, a afirmat o studentă a UMF. (sursa: Mediafax)

Iubita acestuia, din Germania, tot studentă la Facultatea de Medicină din Cluj şi tot la secţia engleză, şi-a pierdut şi ea viaţa în accidentul aviatic. Cei doi mergeau cu avionul în Australia, la un congres de medicină.

Decanul Facultăţii de Medicină, Anca Buzoianu, i-a cunoscut pe cei doi şi spune că erau studenţi foarte buni.

“Din câte ştiu, mergeau la Congresul despre SIDA în Australia. Erau amândoi studenţi foate buni, mai ales el. El era reprezentantul studenţilor de la secţia engleză în Consiliul facultăţii şi în Senatul UMF”, a spus Buzoianu.

Conducerea UMF Cluj a decis să arboreze, vineri, un steag de doliu pe clădirea decanatelor în memoria celor doi studenţi.

Un avion de tip Boeing 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines care asigura o legătură între Amsterdam şi Kuala Lumpur, la bordul căruuia se aflau 283 de pasageri şi 15 membri ai echipajului, s-a prăbuşit joi la Snejnoie, în regiunea Doneţk, scena unor lupte intense între trupe guvernamentale ucrainene şi separatişti proruşi. Toate persoanele care se aflau la bord au murit.

error: Content is protected !!