Cluj: DNA investigheaza proiectul construirii pistei de 2.100 metri a aeroportului. “un model de jaf din bani publici”?

Updated on iulie 17, 2014 Vicepreşedintele CJ Cluj Ioan Oleleu afirmă că proiectul de construire a pistei de 2.100 metri a Aeroportului “Avram Iancu” e investigat de DNA, fiind “un model de jaf din bani publici”, iar surse judiciare spun că dosarul a fost disjuns din cel al lui Horea Uioreanu, fiind audiate zeci de persoane.

10529560_717140801679636_2143993290_n

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj Ioan Oleleu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că a constatat că la proiectul pistei de 2.100 de metri a Aeroportului Internaţional “Avram Iancu” au fost încheiat 26 de acte adiţionale la contractul iniţial, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“Pista de 2.100 de metri a aeroportului este al doilea model de jaf din bani publici, aceeaşi concepţie a fost şi la construirea celor două terminale şi cer instituţiilor să verifice şi modul de derulare a contractelor de la terminalele de la aeroport. A fost acelaşi model, se încheie contract pe o sumă şi se fac acte adiţionale prin care suma se dublează. Trebuie să se facă lumină. Am constatat că la pistă a fost încheiat contract pe o sumă şi s-au încheiat ulterior 22 de acte adiţionale, iar acum am descoperit alte patru astfel de acte. Vreau să anunţ şi faptul că proiectul pistei face obiectul unei investigaţii penale a DNA Cluj”, a spus Oleleu.

El a adăugat că, având în vedere aspectele grave sesizate în cazul aeroportului, cere demisia din funcţie a directorului instituţiei, David Ciceo, dar şi a membrilor Consiliului de Administraţie al aeroportului, “dacă nu au capacitatea de a pune lucrurile la punct”.

Ioan Oleleu a dat asigurări, totodată, că nu există şi nu va exista un pericol privind închiderea Aeroportului Internaţional “Avram Iancu”, aşa cum susţin angajaţii şi sindicaliştii instituţiei, care vor picheta, începând de joi, sediul CJ Cluj.

“Am cerut un audit al Curţii de Conturi şi, având în vedere faptul că există o anchetă penală a DNA care investighează proiectul pistei de 2.100 de metri a aeroportului, preşedinte de CJ Cluj suspendat din funcţie şi arestat, director de aeroport suspect în acest dosar, constructor arestat, trebuie să aşteptăm până aceste demersuri se finalizează. Nu putem garanta creditul aeroportului câtă vreme există ancheta DNA şi avem suspiciuni privind creşterea preţului la pistă. Cu toate acestea, nu există riscul închiderii aeroportului”, a spus Oleleu.

Vicepreşedintele CJ Cluj a precizat că suma iniţială pentru construirea pistei de 2.100 de metri a fost de 125 de milioane de lei, iar suma finală, după încheierea unor acte adiţionale, a ajuns la 186 de milioane de lei.

error: Content is protected !!