Universitatea ramane la Cluj. Numele societatii nu se schimba

Updated on iulie 16, 2014

Primaria Cluj Napoca a anuntat ca modificarea numelui din FC Universitatea Cluj in FC Universitatea SA nu va mai avea loc dupa ce conducerea U Cluj a anuntat primaria ca Adunarea Generala in care ar fi urmat sa se discute schimbarea numelui societatii comerciale care administreaza echipa de fotbal a fost anulata.

fani-u-cluj

Oficialii U Cluj susțin că ideea lor a fost interpretată greșit. ”Societatea comercială va continua sub acelaşi nume, aşa cum noi am dorit încă de la bun început. Cei de la FRF ne-au anunţat, iniţial, că nu putem schimba sediul social dacă menţinem particula Cluj în denumire. Asta se vede şi în cronologia actelor trimise. Mai exact, noi am depus o cerere exclusiv pentru schimbarea sediului social, pe data de 12 iunie, iar abia pe 30, văzând că nu primim nici un răspuns, am trimis şi documentele de modificare a numelui societăţii. Azi totul s-a clarificat şi sper să nu mai existe interpretări. Vom trimite o scrisoare către acţionari pentru revocarea Adunării Generale în care trebuia să se discute schimbarea denumirii”, a spus Marieta Anastasescu, administratorul judiciar al Universităţii Cluj citata de stiri de cluj.

 ”Membrii Comitetului Executiv şi conducerea Federaţiei Române de Fotbal au înţeles că în spatele solicitării noastre de a schimba sediul social stau strict motivele juridice şi nicidecum vreo intenţie de a muta echipa. Nu s-a pus niciodată această problemă şi nici nu va încăpea vreo discuţie în acest sens. FC Univesitatea e Cluj, asta o ştim cu toţii. Împreună, noi cei care suntem vremelnici aici, la „U”, şi fanii, care vor exista întotdeauna lângă echipă, vrem să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a creşte acest brand. Îi aşteptăm pe fani alături de noi în bătăliile din noul sezon, pentru că în această primăvară am demostrat că împreună putem fi de neoprit”, a spus şi Vlad Munteanu, administratorul social al clubului.

error: Content is protected !!