Geologul clujean Ioan Cociuba creşte, de 11 ani, flori-de-colţ în grădina sa de zarzavaturi din satul Rădaia, judeţul Cluj. Face din ele vederi pe care le vinde primăvara, de Mărţişor. În grădina clujeanului Ioan Cociuba (58 de ani) creşte un monument al naturii: floarea-de-colţ. Lângă calea ferată din Rădaia, un sat la o aruncătură de băţ de Cluj-Napoca, bărbatul, geolog de profesie, cultivă, de 11 ani, astfel de plante rare.
„Sunt flori-de-colţ de cultură, crescute în grădină, nu luate de pe munte“, spune acesta, sătul să explice asta tuturor curioşilor care atunci când văd floarea-de-colţ la el îl privesc de parcă ar fi comis vreo crimă. Dacă pe munte înfloresc în lunile iulie-august, în grădina lui Ioan Cociuba ele îşi deschid petalele prin mai-iunie. Le culege şi le usucă, iar din ele face vederi pe care le vinde clujenilor, la sfârşit de februarie, ca mărţişoare.
Seminţe din Germania
Primele seminţe le are de mai bine de zece ani, de când fiul său le-a cumpărat de la un hipermarket din Germania. „Dintre cele 100 de seminţe aduse din Germania au ieşit abia 5“, explică Ioan Cociuba. Crede că le-a plantat prea adânc şi de aceea nu au răsărit. Însă de atunci şi până acum obţine cu fiecare an ce trece seminţe de la florile-de-colţ din grădina sa. (sursa: adevarul.ro)
Pe un petic de pământ, nu mai mare de vreo doi metri pătraţi, din faţa uneia dintre serele sale – unde cultivă castraveţi şi alte zarzavaturi – cresc aceste flori-minune, atât de scumpe privirii oamenilor. Dacă nu ştii cum arată, poţi trece pe lângă ele fără să le observi. În timp ce rupe buruienile apărute de la ultima vizită, geologul povesteşte că sunt două tipuri de floare-de-colţ: una care creşte la mari înălţimi, la peste 1.500 de metri, care e cea rară, „vedeta“, numită şi floarea-reginei, şi alta, care creşte tot pe stânci, dar la o altitudine mai mică, de vreo 700 de metri. „Dintre acestea de la 700 de metri, oamenii au luat plante şi le-au pus în grădinile lor. În culturi, floarea-de-colţ trăieşte în jur de trei-patru ani, apoi se îmbolnăveşte. Probabil că foloseşte unele elemente chimice minore – în concentraţii mici, adică crom, vanadiu, arsen – din sol şi apoi devine sensibilă la boli şi moare“, lămureşte grădinarul Ioan Cociuba.