Cluj: Program special al autobuzelor pentru UNTOLD Festival. Vezi cat costa biletul si abonamentul pe mijloacele de transport:

Updated on iulie 27, 2015

Cu ocazia Untold Festival reprezentanții primăriei au aununțat mijloacele de transport în comun care vor circula în programul de noapte.

 În perioada festivalului vor funcţiona 5 linii de transport de noapte  în  municipiu  şi  o  linie  de  noapte  către  şi  dinspre  Floreşti.

Este  vorba  despre  rutele troleibuzelor 6 (relaţia Bucium – Aurel Vlaicu) şi 25 (Bucium – Unirii), autobuzele 46 (Zorilor –Mihai Viteazu), 30 (1 Decembrie – Aurel Vlaicu) şi 36 (Câmpina – Mihai Viteazu). Acestea care vor circula până la ora 03.00 dimineaţa din 15 în 15 minute, iar între orele 03.00 şi 05.00 dimineaţa, din 10 în 10 minute.

De asemenea, tot ca şi linie de noapte va circula şi autobuzul M21, către şi dinspreFloreşti (Bucium – Cetatea Fetei), din 30 în 30 de minute. În caz de nevoie, CTP Cluj-Napoca va suplimenta numărul mijloacelor de transport în comun.

CTP pune la  dispoziţia  participanţilor  la  festival  următoarele  variante  de  abonamente,  pe  toate liniile, care se vor achiziţiona de la chioşcurile de bilete:  – pentru 1 săptămână – 41 lei; – pentru 3 zile – 20 lei ;- pentru 1 zi – 12 lei. Biletul de noapte (1 călătorie) costă 3 lei şi se va achiziţiona de la conducătorul auto.

Menţionăm faptul că CTP Cluj-Napoca va menţine 2 chioşcuri de bilete deschise non-stop, înstaţiile  de  pe  strada  Memorandumului  şi  cea  din  Piaţa  Mihai  Viteazu  (vis  a  vis  deCinematograful „Florin Piersic”).

error: Content is protected !!