Oamenii de ştiinţă din Statele Unite, coordonați de cercetătorul româno-american Sergiu Pașca, au reuşit să implanteze un tip de celule cerebrale umane, denumite organoide, în exemplare tinere de şoareci pentru a studia…
Universitatea Cluj se află în atenția unor investitori de peste ocean, care ar fi tentați să se implice în dezvoltarea clubului. Este vorba despre investitori care au fost din ce în ce…
Al Bano și Romina Power își reiau turneul internațional ”LIVE TOUR”, întrerupt din cauza pandemiei de COVID-19 în 2020, și vor concerta la Cluj-Napoca pe 13 noiembrie, de la ora 20:00, la…
Un bărbat din Mărăști a fost jefuit în propriul apartament și nu o dată, ci de două ori. Tâlharii ar fi fost aceiași. În data 30 Septembrie, hoții i-au furat 300 de…
La numai șapte ani, Alma Păsculescu, a reușit o performanță remarcabilă. A ajuns în finala mondială a Olimpiadei de Limba Engleză de la Roma. Alma are șapte ani și învață la Colegiului…
Principele Edward, fratele regelui Charles al III-lea, vine la Cluj Napoca unde va lua parte la Forumul Asociaţiilor Internaţionale Duke of Edinburgh International Award. Evenimentul la care va lua parte prințul Edward,…
Un francez stabilit în România a lansat o aplicaţie mobilă prin care poți face cumpărături mai ieftine, în timp ce magazinele nu vor mai fi nevoite să arunce cantităţi mari de produse…