Updated on septembrie 1, 2020 Doi pacienți din Cluj au primit un nou tratament pentru COVID, unul dintre ei era o cauză pierdută dar și-a revenit.
48 de bolnavi au ajuns la secţia de terapie intensivă a Spitalului de Pneumoftiziologie din Cluj de la începutul pandemiei, iar până acum 10 au decedat. Unul dintre medicii spitalului a propus terapia cu oxid nitric pentru pacienţii în stare extrem de gravă. A făcut parte din grupul voluntarilor români care au plecat în Italia atunci când medicii de acolo nu mai făceau faţă numărului uriaş de cazuri. În spitalele italiene a învăţat cum poate fi folosită această terapie în cazurile cele mai grave. Cele pentru care alte tratamente nu mai dădeau rezultate, anunță Stirile Pro Tv.
Milena Man – Şef de secţie COVID: ”Într-un procent de 50 %, pot să aibă un prognostic nefavorabil. În disperare de cauză am încercat să găsim o soluţie nouă. Va produce o vasodilataţie a vaselor de la nivelul plămânului, alveolar astfel încât scade hipertensiunea pulmonară, practic plămânii fiind oxigenaţi mai bine, asigurând o mai bine oxigenare a creierului, a inimii”.
Până acum doi pacienţi au beneficiat de acest tratament la Cluj Napoca. Amândoi au răspuns bine. Cel mai tânăr dintre ei era un caz aproape pierdut, celelalte tratamente nu-i amelioraseră în niciun fel starea.
Galoș Elena – medic specialist anestezie- terapie intensivă: ”Desigur noi am folosit această terapie în cazul unui tânăr de 23 de ani şi putem să zicem că până acum am avut succes cu această terapie încât ne pregătim de pe aparate de pe suportul ventilator”.
Milena Man – Şef de secţie COVID: ”Punctual, acum vorbim doar de pacienţii din terapie intensivă, deci pacienţii la care celelalte resurse terapeutice nu au fost mulţumitoare, fie că vorbim de remdesivir, fie că vorbim de tocilizumab, pe lângă intubaţie şi ce se mai aplică în terapia standard”.
În cazul pacienţilor sever afactati de virusul Sars-Cov-2, medicii apelau la transfuziile cu plasmă de la donatori vindecaţi. Aceştia sunt însă foarte puţini. Un raport care are la baza 21 de studii clinice arată că tratamentul cu plasmă de la donatori vindecaţi de COVID scade riscul de deces cu 57%. În ceea ce priveşte terapia cu oxid nitric, nu exista foarte multe studii de aceea medici români din alte spitale aşteaptă publicarea unor cifre convingătoare”.
Carmen Mihaela Dorobăț medic de boli infecţioase: ”Fără îndoială suntem deschişi la tot ceea ce înseamnă medicaţie care ar ptuea ajuta infecţia cu Sars-Cov-2. Pentru a folosi în medicină orice terapie trebuie să ai date pertinente şi care sunt verificate inclusiv din punct de vedre statistic cu un procent care să arate că terapia repsectivă poate fi utilizată”.