Updated on august 19, 2020 Paul Siserman, fost concurent ”MasterChef”, și-a depus candidatura pentru primăria Cluj Napoca. Acesta va candida din partea ALDE Cluj.
„De câte ori vi s-a întâmplat să suferiți o nedreptate din partea sistemului și să vă spuneți “gata, trebuie să mă implic, nu mai pot sta de-o parte!”? De câte ori nu v-ați mușcat buzele de frustrare pentru că știați că se poate mai mult, dar nu există viziune? Știți cine sunt, ce am făcut și ce fac.
Sunt un antreprenor, deci liberal, dar care nu trăiește din politică sau din relații de business ascunse. Depind de oamenii mei iar succesul activităților mele vine din suportul profesional și respectul pe care ni-l oferim reciproc ca și echipa. Eu trăiesc pentru cei de lângă mine, pentru a ști că sunt mulțumiți de activitatea mea, de serviciile mele. E chintesența meseriei.
În perioada stării de urgență, făcând parte din cea mai lovită industrie de pandemie, HoReCa, am înțeles cât de important e ca, în situațiile critice, să decizi în favoarea celor pe care îi administrezi, pe care îi ghidezi.
Tot atunci am luat o decizie: gata, mă implic. Dragilor, voi candida la Primăria Municipiului Cluj-Napoca din partea ALDE, singurul partid care a acceptat condițiile MELE și valorile care mă conduc. Din punctul meu de vedere, acum, mai mult ca oricând, contează OMUL și nu partidul. Într-o cursă pentru primăria unui oraș, darmite pentru un oraș ca si Cluj-Napoca, cea mai importantă e viziunea, obiectivele, echipa, iar eu am un proiect onest, cu câteva puncte principale:
– Susținerea business-urilor locale(scutirea de la impozit timp de doi ani a clădirilor unde își desfășoară activitatea, astfel încât sa își poată renegocia chiriile imense. Suspendarea chiriilor timp de doi ani pentru terasele aflate pe domeniul public)
– Identificarea unor soluții (ele există) pentru traficul sufocant
– Rezolvarea crizei (e o criză!) a salubrității. Plătim la suprataxă un serviciu de colectare selectivă care nu există în realitate.
-Planurile de urbanism aprobate după dezvoltarea infrastructurii din zona astfel încât sa fie în concordanta cu afluxul de cetățeni viitori locuitori, pentru a nu sufoca traficul.
-Susținerea vârstnicilor care trăiesc într-un “oraș de cinci stele” dar cu pensii de subzistenta.
-Construirea unui centru medical și a unui spital municipal la standardele actuale.
Eu sunt un om ca și voi. Nu am făcut politică, am încercat să răzbesc pe forțele proprii, dar am ajuns la momentul în care am spus: gata, mă implic! Împreună putem transforma o viziune în realitate. Nu doar pentru noi, ci pentru viitorul copiilor noștri.
Azi, 19 august, se împlinesc 704 ani de când Clujul a devenit Oraș Liber Regesc, iar drumul său a fost stabilit, definitiv, pe o direcție a dezvoltării europene. Nu cred că poate fi un moment mai bun să alegeți un om exact ca și voi. Un om dintre voi.
Fără stăpân”, a transmis acesta.
„E vremea să ducem Clujul mai departe, e vremea ca proiectele orașului să fie puse în practică exclusiv pentru locuitorii săi, indiferent de cartierul în care aceștia locuiesc. Azi, avem bucuria să vă anunțăm, oficial, numele candidatului ALDE pentru primăria municipiului Cluj-Napoca: Paul Siserman.
E timpul să alegem un om ca și voi, un antreprenor cu viziune. E vremea lui Paul SIserman la Primăria Municipiului Cluj-Napoca”, a fost mesajul celor de la ALDE Cluj.