(Video) Mircea Bravo copiat. Clip electoral promovat de PSD în care apar un copil și un țăran îmbrăcat în dac: cele două personaje cer alocații și pensii

Updated on august 4, 2020 Un clip electoral care se vrea o replică la celebrul viral ”Așa a zis bunica”, produs de vloggerul Mircea Bravo în 2019, un îndemn la vot la alegerile europarlamentare, circulă pe internet.

Clipul electoral neasumat de PSD, dar distribuit pe Facebook de PSD Bihor și Ioan Mang, șeful organizației, folosește un copil căruia i s-a stricat bicicleta și se plânge că guvernul nu îi mărește alocația.

(Video) Mircea Bravo copiat. Clip electoral promovat de PSD în care apar un copil și un țăran îmbrăcat în dac: cele două personaje cer alocații și pensii 1

Copilul poartă în clip o discuție cu bunicul său, înfățișat ca un țăran îmbrăcat la patru ace într-un costum mixt: cămașă și pantaloni românești tradiționale, plus căciulă de dac nou-nouță. Și țăranul din clip e critic la adresa guvernului, pentru că nu-i mărește pensia.

În clipul electoral postat de Mang, bunicul și copilul fac referire constant la sfaturile ”greșite” ale bunicii.

Vezi aici clipul distribuit de PSD

De remarcat că legislația din România interzice utilizarea copiilor în clipurile electorale.

Clipul ”Așa a zis bunica” de Mircea Bravo:

Ioan Mang, cel care a distribuit primul clipul, a fost ministru al Educației pentru câteva zile în guvernul Ponta 1, demisionând după ce a fost acuzat că a plagiat mai multe lucrări. PSD a schimbat componența Consiliului de Etică pentru a-l spăla pe Mang, dar o decizie a instituției a arătat că acesta a plagiat.

Advertisements
error: Content is protected !!