Updated on iulie 31, 2020 Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca revine în rândul unităţilor medicale dedicate COVID, alături de Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi cel de Pneumoftiziologie.
Decizia vine deoarece cele două spitale rămase în lupta cu coronavirusul la Cluj nu mai fac faţă numărului mare de persoane infectate.
„Argumentele care au dus la aceasta decizie sunt: capacitate mare de 400 paturi în total, circuite epidemiologice funcționale, saloane cu băi proprii, experienţa anterioară Covid, apropierea faţă de Spitalul Clinic de Boli Infecţioase în caz de nevoie pentru transportul pacienților la secția de Terapie Intensivă”, a explicat prefectul judeţului, Mircea Abrudean, citat de Ziua de Cluj.
Ambulatoriul și baza de tratament a Spitalului de Recuperare vor funcţiona în regim normal, pentru toţi pacienţii.
„Exista circuite epidemiologice distincte in acest sens, astfel că nu există riscul ca unii angajaţi să intre în șomaj tehnic. De asemenea, secția de Aritmologie, unică în regiune, cu listă de așteptare pentru pacienți de peste un an, va rămâne operațională”, a mai anunţat Abrudean.
„Evoluția epidemiologică este una în creștere. Deși am încercat să evitam deschiderea unui al treilea spital Covid, nu putem să riscăm să rămânem fără locuri pentru pacienții pozitivi”, a spus prefectul Clujului.