Updated on iulie 18, 2020 Doi angajați ai unei carmangerii din Câmpia Turzii au fost testați pozitiv pentru coronavirus.
Informația a fost confirmată și de primarul Dorin Lojigan care spune că doi angajați sunt pozitivi, iar pentru cel de-al treilea se așteaptă rezultatul testului.
„Din câte știu ar fi vorba despre 2 angajați, la al treilea nu i-a ieșit încă testul. Se întâmplă exact ceea ce am prevăzut în urmă cu două luni. Oamenii nu mai respectă măsurile, iar cazurile pozitive apar. Îmi reiterez, așadar, apelul față de cetățeni să RESPECTE MĂSURILE DE DISTANȚARE FIZICĂ, SĂ POARTE MĂȘTI ÎN SPAȚIILE PUBLICE ÎNCHISE ȘI SĂ SE SPELE CÂT MAI DES PE MÂINI”, a declarat Dorin Nicolae LOJIGAN, potrivit Turdanews.net.
Administratorul societății de carmangerie a venit cu unele precizări.
“Niciunul dintre soferii nostri nu este pozitiv. Sunt, intr-adevar, doua angajate, una fiind din focarul de la Luna, iar cealalta fiind infectata din alta sursa.
De asemenea, una dintre angajate este izolata in spital, urmand sa primeasca rezultatul testului.
Am facut dezinfectie completa a carmangeriei si toti angajatii vor fi testati pentru Covid19.”, a spus acesta.