Updated on iunie 26, 2020 Radu Silaghi-Dumitrescu, Assoc. Prof. la UBB Cluj, prezintă o descriere a persoanelor asimptomatice și de ce este bine ca ele să fie internate.
Radu Silaghi-Dumitrescu: „Despre asimptomaticii COVID-19
1. foarte puțini sunt de fapt complet asimptomatici.
2. da, pot transmite boala.
3. e o diferență intre cei care încă nu au simptome și cei care nu le vor avea deloc. Dacă nu știi când a contactat virusul, e greu să știi dacă e “asimptomatic” sau “pre-simptomatic”.
4. vi se spun des minciuni cum că asimptomaticii nu pot transmite boala sau cum că n-au nevoie de supraveghere medicală. Sau că virusul e o exagerare. Sau că unii primesc bani de la doctori ca să se declare cu virus. Cei care spun aceste minciuni fac propagandă pentru crimă.
5. din cauza minciunilor de la punctul 4, mulți asimptomatici s-ar plimba pe stradă fără nicio măsură de protecție, că e “dreptul lor”.
6. faptul că în România asimptomaticii au fost ținuți în spitale se poate justifica așadar în trei feluri: (1) pentru eventualitatea că totuși dezvoltă simptome iar acele simptome pot fi grave, (2) pentru că sunt contagioși iar experiența primelor zile de epidemie ne-a arătat că regulile de autoizolare nu se respectă cum ar trebui, (3) pentru că, spre deosebire de Italia sau Anglia, încă nu erau spitalele blocate cu cazuri severe.
7. cred de aceea că România a luat o decizie bună prin spitalizarea asimptomaticilor – și i-aș felicita pe cei care au luat-o. Pentru că a încetinit răspândirea și a prevenit decese. Cine spune opusul, minte. Și face propagandă pentru crimă. Dacă decizia a avut și alte motivații (politice, de exemplu), e greu de dovedit – dar simplu de spus așa: sunt mult mai importante viețile oamenilor decât planurile impostorilor care se pretind la noi “politicieni”.
8. în unele spitale condițiile sunt nepotrivite iar unii medici asemenea. Dar asta nu din cauza virusului ci din cauzele pe care le știți. Așa conducători ați ales (sau ați lăsat să fie aleși), așa țară aveți. Nu trebuie să ne revolte mai tare condițiile rele pentru un asimptomatic cu virus, decât condițiile rele pentru cineva cu o boală mai gravă.
9. din cauza virusului, spitalele au evitat să trateze altceva decât cazurile urgente. Cât de corect au aplicat asta? Probabil la fel de corect cum facem cam totul la noi în societate. Câte victime a făcut asta? Aveți date mai jos pentru câteva țări – dar pe scurt: dacă vi se spune că a fost o decizie greșită, sunteți mințiți.
10. Mai jos aveți surse cu date numerice de la specialiști. .cdc.gov
Am scris cele de mai sus pentru că predau cursuri la universitate despre biochimie, sistem imunitar și virusuri, enzimologie clinică. Dacă aveți surse științifice mai solide și experiență directă mai bună, vă voi da dreptate (pentru că și asta predăm la universitate – să accepți contraargumente). Dacă nu…”