Petrecerea organizată de Rareș Bogdan anchetată de Poliție

Updated on iunie 24, 2020 Petrecerea organizată de Rareș Bogdan este obiect de anchetă al polițiștilor clujeni.

În urma fotografiilor apărute în spațiul public de la petrecerea organizată de Rareș Bogdan, polițiștii clujeni au demarat verificări pentru stabilirea exactă și luarea măsurilor legale.

Petrecerea organizată de Rareș Bogdan anchetată de Poliție 1

„În urma apariției în spațiul public a unor imagini și articole privind desfășurarea unui eveniment organizat într-un local public din municipiul Cluj-Napoca, prin care s-ar fi încălcat prevederile incidente privind starea de alertă, sunt efectuate verificări pentru stabilirea exactă a stării de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj, citați de servuscluj.ro.

Rareș Bogdan, europarlamentar PNL: Am cerut și eu soției mele să îmi spună exact câte persoane au fost invitate că nu știam. Ea s-a ocupat, nu m-am ocupat eu. Au fost undeva la 14-15 copilași și în jur de 40 de adulți. Sub 40, peste, nu știu exact. A fost o masă normală pentru un copilaș de un an, a fost o zi de naștere cu familia și cu prieteni apropiați.

Advertisements
error: Content is protected !!