Updated on august 1, 2017 Emil Boc a fost înjurat și când a propus ca pensionarii să nu poată fi angajați la stat. Să aleagă între pensie și salariu. Nu s-a făcut cum a vrut el și acum avem situația când o tânără de 44 de ani s-a pensionat la Ministerul de Interne iar apoi a fost angajată tot acolo. 10,000 de lei pensie, 10,000 de lei salariu. Acesta este modelul de succes pe care-l propune Liviu Dragnea și camarila lui din Sud.
Pe Facebook, Alin Seserman, Doamna din imagine tocmai a ieșit la pensie. După ce e încasat lunar 10000 de lei de la stat, urmează să încaseze 10000 lei pensie. Mai mult, ministra Carmen Dan, a avut grijă să-i găsească un post la minister, pe bază de contract şi astfel tânăra pensionară va mai încasa, pe lângă pensie, încă 10000 lei lunar salariu”.
Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului Polițiștilor, a declarat în direct la o emisiune TV de pe postul Antena 3 că va sesiza parchetul privind pensionarea ,,domnișoarei de la Olt,, pensionată la 40 de ani și angajată consilier al ministrului Carmen Dan, cu referire la Alina Popescu, informează realitateaoltului.ro.
Potrivit președintelui SNPPC „comisarul-şef de la Slatina, Popescu Alina a fost adusă la 1 ianuarie la MAI, i-au majorat salariul, consistent, au ţinut-o fix 6 luni, cât zice legea, au pensionat-o la 44 de ani şi au reîncadrat-o pe aceeaşi funcţie, deci pensie zece mii de lei şi, acum, cu salariul, trece de douăzeci de mii lei. Este ilegal! Este o infracţiune. Este consilier de ministru în MAI.”
MAI confirmă, indirect, printr-un comunicat de presă, spusele lui Dumitru Coarnă dar susține că totul s-a făcut legal.
MAI afirmă că „Alina Popescu a fost eliberată din funcţie şi pusă la dispoziţie în luna iunie, ca urmare a încetării mandatului demnitarului – odată cu schimbarea Guvernului Grindeanu. La acel moment, aceasta a optat pentru a ieşi la pensie, în condiţiile art. 69 alin. 1, lit. j din Statutul poliţistului, vârsta acesteia fiind de 44 ani și 7 luni. Ulterior, în luna iulie, după numirea noului Guvern, persoana a fost încadrată în funcţia de consilier al ministrului, ca personal contractual, în condiţiile Ordonanţei 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică centrală.”
Până la mijlocul lunii ianuarie când a fost numită consilier al ministrului Afacerilor Interne, comisar-șef Alina Popescu a fost șefa Serviciului Cabinet din cadrul IPJ Olt.