(Video) De ce? Clujul nu are niciun AquaPark chiar dacă sunt peste 300 de mii de locuitori

Updated on iulie 2, 2017 Clujul suferă din lipsa unui Aqua Park. Chiar dacă au existat unele zvonuri cu Thereme la Cluj, se pare că orașul nostru nu se va bucura prea curând de un Aqua Park.

Pe Facebook, TVR Cluj a postat o fotografie cu mesajul: „Municipiul Cluj-Napoca are peste 300 de mii de locuitori, dar niciun AquaPark. Autorităţile au pregătite de ani de zile două proiecte, unul public şi altul privat, însă din cauza birocraţiei clujenii nu vor avea nici anul acesta un astfel de loc de distracţie modern unde să-şi petreacă timpul liber în zilele cu temperaturi ridicate.

Terenul pe care primăria ar urma să ridice un AquaPark în parteneriat cu Regia Autonomă a Domeniului Public este blocat din cauza unei revendicări în instanţă înaintată de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară. Atâta timp cât terenul este revendicat, Primăria nu poate realiza nicio investiţie publică”.

Vezi aici Video:

Revenim cu detalii!

Între timp la Cluj se anunță deschiderea unei piscine de tip Infinity ce va crea iluzia pierderii în orizont, iar la extremitate va avea o fântână arteziană.
Pe Facebook, Daniela Mariscu a adăugat fotogarfii cu mesajul: Dealul Feleacului, Cluj. „Bucurie marca Aquatica Experience & Aqua Azur !!! 1000 mp luciu de apa PISCINA INFINITY !!! Clujul va experimenta combinatia perfecta intre natura si calitatea muncii omului !!!

(Video) De ce? Clujul nu are niciun AquaPark chiar dacă sunt peste 300 de mii de locuitori 1 (Video) De ce? Clujul nu are niciun AquaPark chiar dacă sunt peste 300 de mii de locuitori 2

Aquatica Experience: Suntem experți ai piscinelor, grație experienței și clienților. De mai bine de un deceniu, aducem un colț de relaxare acolo unde vor clienții. Suntem o echipă profesionistă, pentru care calitatea va fi mereu prioritară.

(Video) De ce? Clujul nu are niciun AquaPark chiar dacă sunt peste 300 de mii de locuitori 3(Video) De ce? Clujul nu are niciun AquaPark chiar dacă sunt peste 300 de mii de locuitori 4

Directorul general al AEC, Daniela Marişcu, a confirmat, pentru ZIUA de CLUJ, că noua piscină va fi amplasată pe Dealul Feleacului. „Ea va fi construită lângă Wonderland, însă un proiect de piscină este vizat şi pentru acest resort. Cu voia lui Dumnezeu, dacă avem parte de o vreme favorabilă şi dacă beneficiarul va face partea lui de amenajări în timp util, piscina se va deschide de la 15 august”.

Advertisements
error: Content is protected !!