Și ei. Astra Giurgiu se mută la Cluj, 99% și pentru meciul cu AS Roma

Updated on septembrie 12, 2016 Campioana României, Astra Giurgiu, este nevoită să plece de pe stadionul propriu din cauza gazonului. UEFA le-a transmis că meciul din Europa League nu se poate disputa pe propria arenă.

Varianta rapidă găsită de oficiali a fost Naţional Arena, unde se va juca meciul cu Austria Viena.
Acesta n-a putut fi programat la Cluj, pentru că timpul până la disputarea partidei a fost prea scurt, iar austriecii şi-au rezervat deja zborul şi cazarea la Bucureşti, informează prosport.ro.

Lucrurile se vor schimbat însă, după partida cu vienezii. Giurgiuvenii se vor muta pe Cluj Arena, unde chiria este de 3 ori mai mică decât pe Naţional Arena. Clujenii cer 7500 de euro, plus TVA, pentru un meci.

Giurgiuvenii vor juca meciul cu Gaz Metan Mediaş la Cluj, urmând a reveni pe propriul stadion la următorul meci de campionat la care vor fi gazde. În eventualitea puţin probabilă în care problemele cu gazonul de la Giurgiu nu se vor rezolva până pe 8 decembrie, data meciului cu AS Roma din Europa League, atunci şi acea partidă va avea loc la Cluj.

Advertisements
error: Content is protected !!