Updated on septembrie 10, 2016 Șeful vânătorilor și pescarilor sportivi din județul Cluj s-a împușcat ieri în cap cu o armă de vânătoare. Potrivit biletului de adio el a recurs la acest egst din cauza colegilor.
Din primele date, Meseșan a mers vineri după amiaza la biroul său situat în plin centrul Clujului, la doar o sută de metri de sediul Prefecturii Cluj, informează evz.ro.
A discutat în contradictoriu cu mai mulți vânători care i-au cerut socoteală pentru că AJVPS Cluj a pierdut controlul a două fonduri de vânătoare. Apoi, susțin surse oficiale, a mers la un magazin de arme din apropierea sediului AJVPS Cluj, care are și cameră specializată, unde vânătorii își depozitează armele.
Când și-a ridicat arma și câteva cartușe, pe motiv că sâmbătă va merge la vânătoare, Meseșan a scris pe bonul de ridicare câteva cuvinte de neînțeles pentru angajatul de la magazinul de arme.
Cu un scris tremurat, Meseșan a scris: ”cartușele și arma sunt la magazin. M-ați lucrat cum ați vrut … conducerea … vă rog sunați la numărul …”, au fost singurele cuvinte scrise de șeful vânătorilor și pescarilor sportivi din Cluj.
Ioan Meseșan, susțin apropiații acestuia era foarte afectat deorece mai mulți vânători i-au cerut socoteală pentru modul cum a condus asociația și mai ales pentru faptul că se adunau liste de semnături pentru organizarea unei ședințe de Adunare Generală, care avea ca scop să îl schimbe din funcție.