Updated on septembrie 6, 2016 Prețul apartamentelor din Cluj Napoca continuă să fie cel mai ridicat din țară, potrivit unui studiu efectuat de portalul imobiliare.ro. Luna concediilor a fost caracterizată de o scădere a pretenţiilor vânzătorilor din marile oraşe ale ţării, atât pe segmentul de apartamente vechi, cât şi pe cel nou, excepţie făcând însă Braşov, Cluj şi Timişoara.
Astfel, ieftinirea apartamentelor a fost de cu 0,7%, suma medie solicitată de proprietari scăzând de la 1.035 la 1.028 de euro pe metru pătrat util. Valoarea actuală este cu 8,2% mai mare decât consemnată în perioada similară a anului precedent, respectiv 950 de euro pe metru pătrat util.
În schimb, în Cluj-Napoca aşteptările vânzătorilor au crescut cu 0,8% în august (de la 1.214 la 1.224 de euro pe metru pătrat util) şi cu 11% faţă de perioada similară a anului trecut (de la 1.103 euro pe metru pătrat).
Apartamentele vechi s-au apreciat cu 0,3% (de la 1.249 la 1.253 de euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 1% (de la 1.164 la 1.176 de euro pe metru pătrat).
În Capitală, pretenţiile proprietarilor s-au diminuat cu 0,7% în august, de la 1.131 la 1.123 de euro pe metru pătrat util. Interesant este însă că, în ultimele 31 de zile, suma medie solicitată pentru apartamentele vechi a rămas constantă (la 1.059 de euro pe metru pătrat util), în vreme ce locuinţele noi s-au ieftinit cu 0,8%, de la 1.172 la 1.163 de euro pe metru pătrat util.
Nivelul actual al preţurilor din Bucureşti este cu 3,4% mai ridicat faţă de perioada similară a anului trecut, când preţul era de 1.086 de euro pe metru pătrat util