Updated on iulie 23, 2016 Zeci de mii e oameni au participat și anul acesta la Electric Castle, iar atmosfera și muzica s-a ridicat la nivelul așteptat de toată lumea. Deși toți s-au distrat, unii participanți au experimentat și momente mai puțin plăcute.
În urma festivalului și a noroiului care s-a format și în acest an, organizatorii festivalului au găsit o mică avere:telefoane, portofele, carduri, haine şi chei.
Pentru ca cei „uituci” să își poată recupera mai ușor obiectele pierdute, organizatorii Electric Castle au făcut publică o listă cu acestea. Pe listă apar o mulţime de carduri, chei şi telefoane mobile, dar şi câteva lucruri inedite, informează voceatransilvaniei.ro
Şase persoane şi-au pierdut cardurile la Electric Castle, iar alte şapte cărţile de identitate. Trei dintre „electrici” şi-au pierdut portofelul cu totul, în timp ce unul a rămas fără cheile de la maşină. Lista e completată de cei care şi-au pierdut telefoanele mobile, printre care modele precum Sony Xperia, Iphone, HTC sau LG. Nu toate au rezistat însă condiţiilor meteo şi a îngrămădelii, pentru că, potrivit organizatorilor, două dintre telefoane sunt sparte.
Unii şi-au pierdut la Electric Castle hainele, alţii ochelarii, iar cineva o „chestie galbenă gonflabilă”, după cum o descriu organizatorii.
Lista completă poate fi consultată pe siteul electriccastle.ro/lost-and-found
Cei care şi-au pierdut ceva la Electric Castle sunt rugaţi să trimită un e-mail la adresa lost@electriccastle.ro şi vor fi anunţaţi cum să reintre în posesia obiectului. Toate obiectele pierdute vor fi păstrate până pe 5 august.