Updated on mai 11, 2016 Două incendii au avut loc astăzi în Cluj, unul la un depozit din zona gării, iar altul la Băile Someșeni. În jurul orei 14.10 un spațiu de depozitare a luat foc care, fără intervenția pompierilor, risca să se extindă și la alte clădiri.
La fața locului au ajuns pompierii militari ai ISU Cluj, aceștia intervenind rapid pentru stingerea incendiului și îndepărtarea pericolului iminent, informează voceatransilvaniei.ro.
Focul a izbucnit la un spațiu de depozitare al mobilierului de plastic care se montează în parcurile și spațiile de joacă din municipiul Cluj-Napoca.
Un alt incendiu a avut loc tot astăzi la Băile Someșeni unde o porțiune de stufăriș a luat foc, fumul gros fiind vizibil din carterul clujean Mărăşti. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere a incendiilor.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, suprafaţa afectată de flăcări nu a fost una foarte mare, lucru care a permis pompierilor să ajungă rapid la locul incendiului şi să intervină pentru ca acesta să nu se extindă.
Potrivit citynews.ro, două maşini de stingere a incendiilor au fost trimise de ISU în zonă. Nu au fost anunţate victime.