Ei sunt pompierii-eroi clujeni care s-au luptat zile la rând cu flăcările din Doda Pilii

Actualizat: 30 august 2026, 07:01

Incendiul de pădure izbucnit în apropierea localității Doda Pilii a fost lichidat, după mai multe zile de intervenție în condiții dificile. În spatele acestei misiuni au stat pompierii clujeni care au lucrat ore în șir într-o zonă greu accesibilă, pe teren accidentat, pentru a stinge focarele ascunse în pădure.

ISU Cluj a transmis că intervenția nu a fost una obișnuită. Flăcările nu erau vizibile în permanență, deoarece focul ardea în straturile de humus, rădăcini, mușchi și frunziș. Din acest motiv, pompierii au fost nevoiți să identifice și să lichideze, unul câte unul, focarele ascunse.

Pentru a duce apa cât mai aproape de zona afectată, echipele de intervenție au întins linii de furtun pe terenul dificil, iar autospecialele au fost alimentate din surse naturale.

Intervenție pe uscat și din aer

Pe parcursul zilei de sâmbătă, la intervenție au participat trei autospeciale de stingere, o autospecială de serviciu pentru transportul personalului și un echipaj SMURD, care a asigurat componenta medicală.

În sprijinul forțelor de la sol a venit și un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, care a efectuat deversări de apă deasupra zonei afectate.

La misiune au luat parte și localnici, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Mărgău, reprezentanți ai Ocolului Silvic și ai Administrației Parcului Natural Apuseni.

Ei sunt pompierii-eroi clujeni care s-au luptat zile la rând cu flăcările din Doda Pilii 1 Ei sunt pompierii-eroi clujeni care s-au luptat zile la rând cu flăcările din Doda Pilii 2

Incendiul a fost lichidat, dar zona rămâne sub supraveghere

Potrivit ISU Cluj, incendiul a fost lichidat sâmbătă seara, iar forțele s-au întors la bază după zile de efort.

Chiar și așa, zona rămâne în atenția pompierilor. În cursul acestei dimineți este programată o misiune de recunoaștere, pentru verificarea eventualelor focare ascunse și pentru a preveni reaprinderea incendiului.

Mesajul transmis de ISU Cluj este și unul de mulțumire pentru toate forțele implicate în intervenție, într-o misiune complicată, dusă la capăt în condiții dificile.

Advertisements