Clujenii care merg la plaja de pe Someș, în cartierul Grigorescu, sunt sfătuiți să nu intre în apă. Recomandarea vine în contextul în care calitatea apei nu permite, deocamdată, scăldatul în siguranță.
Subprefectul Flaviu Udrea a transmis că zona poate fi folosită pentru relaxare, plajă și timp petrecut în aer liber, dar contactul direct cu apa Someșului Mic trebuie evitat până la eliminarea surselor de poluare.
Mesajul autorităților este unul clar: „soare și plajă”, dar fără baie în râu. Recomandarea vizează în special zona amenajată din Grigorescu, folosită tot mai des de clujeni în zilele călduroase.
„Deși plaja este un loc excelent pentru relaxare la soare, trebuie să avem în vedere faptul că zona nu este autorizată pentru îmbăiere. Motivul? La doar câțiva kilometri în amonte, în zona Florești, cursul Someșului Mic este plin de gunoaie abandonate direct în albia râului. Toată această poluare ajunge în oraș și reprezintă o problemă gravă de sănătate publică”, a transmis Flaviu Udrea.
„Până atunci, recomandarea mea rămâne fermă: soare și plajă, dar nu vă aventurați în apă! Sănătatea voastră primează”, a mai transmis subprefectul.
