U Cluj va întâlni Dinamo Kiev în primul tur preliminar al UEFA Europa League, în urma tragerii la sorți efectuate de UEFA. Prima manșă se va juca în deplasare, pe 9 iulie, iar returul este programat în România, pe 16 iulie. Pentru „Șepcile roșii”, tragerea este una dintre cele mai grele variante posibile. Dinamo Kiev era cap de serie și rămâne unul dintre numele importante ale fotbalului est-european, cu experiență consistentă în cupele europene.
U Cluj nu a fost cap de serie la tragerea la sorți și putea întâlni adversari precum Ferencvaros, Qarabag, Sheriff Tiraspol, Hajduk Split, CSKA Sofia sau Dinamo Kiev. Calificarea mai departe ar reprezenta o performanță importantă pentru echipa lui Cristiano Bergodi.
Unde va juca U Cluj meciurile de pe teren propriu din Europa
Cluj Arena va fi indisponibilă în perioada 6-9 august, din cauza festivalului Untold. În acest context, președintele Radu Constantea a explicat unde ar putea evolua U Cluj în preliminariile competițiilor europene. Oficialul clubului a precizat că U Cluj va disputa meciurile din primul tur preliminar pe Cluj Arena, indiferent dacă va fi gazdă în tur sau în retur.
Situația se complică însă în turul al doilea preliminar, în special în scenariul în care echipa va fi eliminată din Europa League și va continua în Conference League. Dacă manșa decisivă va fi programată pe teren propriu, în jurul datei de 30 iulie, există posibilitatea ca formația clujeană să fie nevoită să joace în alt oraș.
Printre variantele luate în calcul se numără stadioanele din Sfântu Gheorghe, Ploiești și București.
„Primul tur îl vom juca, indiferent dacă vom juca prima manșă acasă sau în deplasare, pe Cluj Arena. E un semn de întrebare dacă vom juca în Conference League, în turul 2. Dacă vom juca prima manșă acasă, se va putea organiza și acel meci pe Cluj Arena (22-23 iulie). Dacă vom juca a doua manșă (30 iulie), acolo poate fi un semn de întrebare și vom încerca să găsim o altă soluție.
După festival (Untold) se poate intra cel mai devreme în 8-10 zile. Sunt și alte variante în afară de Sibiu. E un semn de întrebare la Sibiu legat de gazon, nu știm dacă vom putea juca acolo.
La Arad, din păcate, nu se pot juca meciuri europene, stadionul nu este omologat. Sfântu Gheorghe, Ploiești și București sunt celelalte variante”, a spus Radu Constantea
