Updated on mai 15, 2026Conflictul dintre Daniel Pancu și Ioan Varga continuă la CFR Cluj, cu două meciuri rămase din acest sezon. Antrenorul a reacționat după ce patronul clubului l-a numit „nesimțit”, pe fondul declarațiilor făcute de Pancu despre condițiile în care ar accepta să continue în Gruia. Pancu spune că a cerut „lucruri normale” pentru un club care vrea să rămână în partea de sus a Superligii: salarii la zi, condiții mai bune de pregătire și întăriri în lot. Antrenorul susține că a preluat CFR într-un moment dificil și că a dus echipa pe locul 3, cu șanse mari de calificare în cupele europene.
Tehnicianul a transmis că nu acceptă lipsa de respect și că este „un mare plus” pentru club, dar a lăsat să se înțeleagă că ruptura cu patronul CFR-ului este tot mai greu de reparat.
”Da, bine, nu știu ce nesimțit să fiu. Nu știu la ce se referă. Radu, distanța dintre CFR și celelate echipe va fi din ce în ce mai mare. Acum sunt 5-6 echipe cu condiții. Cu condițiile alea nu mai poți acum. E un teren aici aproape.
CFR-ul mi-a dat o groapă. Victor Angelescu e singurul care a spus că e rău că m-am dus la CFR. Eu am dat șansă CFR-ului. Eu am adus clubul ăsta pe locul trei. Louis Munteanu a atras atenția de la națională și a plecat pe milioane.
Eu sunt un mare plus la acest club. Eu mi-am consumat foarte multă energie. Sunt cel mai mare suporter al CFR-ului. Să mă faci nesimit… Eu ce am făcut aici e un mare plus. Eu am cerut niște lucruri normale.
Eu de la Rapid știu că mă doresc oamenii. Nu am negociat cu nimeni. E departe Rapidul acum. Eu sunt concentrat, nopți nedormite, pentru că am crezut în băieții ăștia. Dacă aveam niște bonusuri la meciuri, eram mai bine în clasament.
Nu e om rău Ioan Varga. Am stat cu el la masă. Mi-a povestit. A băgat multe milioane în clubul acesta. E dedicat, trup și suflet. Tot ce produce, multe lucruri vin aici la club.
Nu e vreo trădare. Nu ar fi trădare. Dacă sunt cel mai mare suporter al CFR-ului. Echipa asta cu 3-4 transferui de top se bate la campionat. Se vor mai pierde jucători, iar e o problemă. Dacă voi pleca de la CFR, va fi ușor pentru noul antrenor. Nu poate fi descris în cuvinte ce am găsit aici. Nu-și poate bate joc cineva de mine. Respectul trebuie să existe.
Repet, nu știu în ce context a spus. Poate nu e. Poate o fi zis în glumă, râzând. Probabil că sunt 70 de antrenori care stau la coadă. Acum oricine vine, echipa e pe făgașul normal. Sunt șanse mari să jucăm în Europa. Am avut o săptămână grea cu jucătorii. Suntem singura echipă cu rotunjire. De trei zile vorbesc cu jucătorii. Suntem obligați să câștigăm jocul cu FC Argeș”, a spus Daniel Pancu, la Digisport.
