Updated on ianuarie 17, 2026Un incident tensionat a avut loc înainte de decolarea unui zbor Wizz Air, după ce doi pasageri (o femeie și un bărbat) au fost evacuați din avion, deși aveau bilete valabile. În timpul disputei, un membru al echipajului ar fi rupt biletul femeii, declanșând proteste vocale la bord și reacții din partea celorlalți pasageri.
Potrivit presei locale, citată de Antena 3 CNN, incidentul s-a produs la Craiova și a avut la origine faptul că Wizz Air a decis să înlocuiască aeronava inițială cu una cu mai puține locuri.
S-a ajuns, astfel, la o situație de „overbooking” în care unii pasageri pur și simplu nu au mai avut loc în avion.
Doi dintre cei anunțați la check-in ca nu mai pot urca la bord s-au furișat pe lângă personalul aeroportuar și s-au urcat, în cele din urmă, în aeronavă.
Însă aceasta era plină, iar „intrușii” nu aveau unde să se așeze, așa că au început să facă scandal.
Pasageri revoltați pe aeroport: „De ce nu vine Protecția Consumatorului”?
„Să vă fie rușine! Eu locuiesc aici, în apropiere de aeroport! Lăsați-mă, că nu mai pot de rău. Ăsta e documentul meu. Doresc asistență medicală. Și să mă duceți, neapărat, în Anglia”, spune femeia.
„Sigur că da, după ce veți primi o amendă de la noi”, îi răspunde unul dintre agenții de poliție.
„Dar de ce să pătesc amendă? Eu am plătit bilet pentru avionul ăsta. Nu am dormit toată noapta din cauza nenorociților ăștia de la Wizz?” continuă această pasageră.
„Pentru limbajul pe care l-ați avut”, îi explică polițistul, în timp ce o escortează afară din avion.
Wizz Air explică incidentele de la zborul Craiova-Londra
Wizz Air a confirmat că, din cauze operaționale, zborul Craiova-Londra din 16 ianuarie a fost efectuat cu o aeronavă diferită, ceea ce a condus la reducerea numărului de locuri disponibile. Echipa de la sol a aplicat procedurile standard pentru reemiterea cărților de îmbarcare și reatribuirea locurilor conform noului tip de aeronavă. Compania precizează că doar un număr limitat de pasageri au fost afectați și că li s-au oferit opțiuni în conformitate cu politica Wizz Air și reglementările privind drepturile pasagerilor, conform Adevărul.
„Un număr limitat de clienți au fost afectați și li s-au oferit opțiuni disponibile în conformitate cu politica companiei și reglementările aplicabile privind drepturile pasagerilor. Au avut loc apoi două evenimente separate ce nu ar trebui confundate. În primul rând, câțiva pasageri care se îmbarcaseră deja în aeronavă și își ocupaseră inițial locurile alocate s-au mutat ulterior în cabină și s-au comportat neadecvat, nerespectând instrucțiunile echipajului. În interesul siguranței, pasagerii au fost debarcați cu sprijinul autorităților locale”, a transmis compania Wizz Air.
Separat, alți pasageri au încercat să acceseze aeronava fără a finaliza procedurile necesare la poartă și au intrat într-o zonă restricționată fără autorizație.
„Această problemă a fost abordată în conformitate cu protocoalele de securitate aeroportuară. Siguranța și securitatea sunt și vor rămâne prioritățile principale ale Wizz Air. Compania aeriană menține o politică de toleranță zero față de comportamentul verbal sau fizic neadecvat și cooperează pe deplin cu autoritățile aeroportuare și cu cele de aplicare a legii. Wizz Air își cere scuze tuturor pasagerilor pentru inconvenient și pentru mica întârziere și le mulțumește clienților pentru răbdare și cooperare”, au mai transmis reprezentanții companiei
Wizz Ai reamintește că „overbooking-ul este o practică obișnuită în industrie, utilizată de companiile aeriene din întreaga lume pentru a se asigura că zborurile operează aproape la capacitate maximă, deoarece un anumit număr de clienți nu se prezintă de obicei la zbor”.
„ Atunci când overbooking-ul are ca rezultat prezența mai multor clienți decât locuri disponibile, Wizz Air urmează procedurile standard de refuz la îmbarcare și oferă pasagerilor afectați opțiuni disponibile, cum ar fi rerezervarea pe următorul zbor adecvat, rambursarea integrală sau credit de companie, împreună cu asistență și orice compensație necesară în conformitate cu regulile aplicabile privind drepturile pasagerilor”, a transmis Daniel Amzăr, din partea Free Communication, agenția de PR Wizz Air.
