Updated on ianuarie 16, 2026Dan Negru a reacționat public în urma deciziei Guvernului Bolojan de a crește taxele și a impozitele. Recunoscut pentru mesajele sale virale din mediul online, prezentatorul TV și-a exprimat nemulțumirea față de presiunea fiscală exercitată, în mod special, asupra proprietarilor de locuințe, însă este mândru că a ales să-și investească banii în imobiliare.
Dan Negru, supranumit și „Regele imobiliarelor”, nu doar „Regele audiențelor”, are de plătit sume mari anul acesta, pentru imobilele în care a investit ani de zile. „Orice guvern al României, dacă-l pui să conducă Sahara, în 6 luni vor avea deficit de nisip. Și vor veni tot mai prost pregătiți pentru ca nimeni nu vrea să mai lucreze pe acolo.
Viitorii politicieni ai țării stau acum pe TikTok, așa ca ăștia de acum ni se vor părea savanți. Dacă ne puneau pe mine și pe Horia Brenciu la Finanțe și la guvernare tot asta știam să facem, să creștem taxele. Eu am sperat că vin unii cu analize financiare, care știu să găsească soluții economice. Așa, taxele știam și noi să le creștem”, a menționat Dan Negru, citat de viva.ro.
„Dacă există „temperaturi resimțite”, de ce nu există și „impozite resimțite”? Dacă afară sunt 0 grade, dar se simt ca -20, de ce nu avem și un TVA „resimțit”? E de 21%, dar se simte ca 40%”, a mai adăugat Dan Negru.
Dan Negru a reamintit și cum a primit porecla de zgârcit în urmă cu mai mulți ani pentru că a ales să fie cerebral cu banii săi și să nu investească în bucurii de moment. Acum, Dan Negru se numără printre cei care au asigurat un viitor copiilor săi și, în ciuda creșterii taxelor, nu rămân în sapă de lemn. „Îmi place porecla de zgârcit. Îmi amintesc și cum am primit-o: acum vreo 30 de ani, cu primii mei bani, câștigați în televiziune, am început să cumpăr cărămizi și pământ, în vreme ce alți colegi de-ai mei și-au cumpărat mașini.
M-au miștocărit mulți atunci spunându-mi că sunt zgârcit că nu-mi iau mașini. Așa mi-am primit porecla de zgârcit. Nu-mi pare rău. Nu știu dacă o mașină, de acum 30 de ani, mai are valoare azi, dar știu că un teren și-a păstrat valoarea. De asta, zgârcenia e diferită, depinde de care parte a banului ești”, a spus Dan Negru.
