Updated on decembrie 23, 2025Şase ambulanţe şi şapte autospeciale de pompieri intervin marţi, la un hotel situat la ieşirea din municipiul Sibiu spre Răşinari, unde s-a prăbuşit tavanul care acoperea piscina, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, care a declanşat Planul Roşu de Intervenţie.
Potrivit primelor informații, este vorba despre hotelul Hilton, transmite Ora de Sibiu.
La fața locului acționează următoarele forțe:
• 2 ambulanțe SMURD dintre care una cu medic;
• 4 ambulanțe SAJ dintre care una cu medic;
• o autospecială de transport personal și victime multiple;
• o autospecială de descarcerare;
• 3 autospeciale de stingere
• 2 autospeciale de primă intervenție și comanda.
„ISU Sibiu intervine de urgență în incinta unei unități de cazare situată la ieșirea din municipiul Sibiu spre Rășinari pentru degajarea unor elemente de construcție prăbușite la piscina aflată în interior”, informează reprezentanții ISU Sibiu.
Și SAJ Sibiu a trimis la fața locului 4 echipaje, 3 de tip B și una de tip C cu medic. „Nu se știe exact numărul victimelor”, anunță SAJ Sibiu.
În aceste momente 8 persoane (5 adulți și 3 minori) au fost extrase din piscina de către salvatori sunt evaluate de echipajele medicale sosite la fața locului. La fața locului se va deplasa și un echipaj de scafandri, transmite turnulsfatului.ro.
Se continuă misiunea de căutare a persoanelor surprinse sub dărâmături în piscină, spune Slt. Andreea Ștefan, din partea ISU Sibiu.
Revenim cu detalii!
