A murit Artan de la Partizan și fondatorul trupei „Timpuri Noi”. Adrian Pleșca avea 64 de ani

Updated on decembrie 2, 2025Adrian Pleșca, cunoscut de toată lumea drept Artan, solistul emblematic al trupei Timpuri Noi și fondator al Partizan, a murit marți, la vârsta de 64 de ani. Una dintre cele mai recognoscibile voci ale rockului românesc post-’89, Artan a marcat generații întregi cu piese precum „Tanța”, „Luca”, „Adeline” sau „Perfect”, iar dispariția lui lasă un gol greu de umplut pe scena alternativă din România, unde a fost, timp de decenii, simbolul unui spirit nonconformist și ironic, inconfundabil.

A murit Artan de la Partizan și fondatorul trupei "Timpuri Noi". Adrian Pleșca avea 64 de ani 1

Celebrul „Artan” de la Partizan, pe numele său real Adrian Pleșca, a murit marţi. O voce extrem de cunoscută și iubită a rockului românesc, Artan a fost nu doar fondator al trupei Timpuri Noi și Partizan, ci a și activat în Corul Radio România, scrie Bucureşti FM. Acesta a murit la Spitalul Pantelimon.

Acum mai puțin de 7 luni, Artan a povestit despre noul album Partizan intitulat „Nori peste Sălăjan”, apărut la Electrecord, exact ca primul – un cerc plin de amintiri și ritmuri care te prind, scrie Antena 3.

Cunoscut pentru stilul său unic și prezența sa marcantă în muzica românească, Artan a oferit o perspectivă amplă asupra carierei sale, a influențelor muzicale și a viziunii sale asupra scenei muzicale actuale.

Născut pe 29 mai 1961, la București, Artan a devenit cunoscut ca solist al trupei Timpuri Noi, pe care a fondat-o în 1983 împreună cu Dan Iliescu. În plin regim comunist, trupa s-a remarcat rapid printr-un stil muzical neobișnuit pentru acea perioadă, inspirat din post-punk, new wave și rock alternativ, dar și prin versuri criptice, ironice și puternic metaforice, care au reușit să ocolească filtrul cenzurii. Artan s-a impus ca o voce aparte, cu timbrul lui tăios, expresiv, și o prezență scenică inconfundabilă.

După 1990, trupa a avut un impact important în muzica românească, iar Artan a cântat timp de două decenii și în Corul Radio (1990–2011), scrie Adevarul.

Advertisements
error: Content is protected !!